Președintele Senatului României și liderul PNL Nicolae Ciucă a lansat, marți, un atac la adresa premierului Marcel Ciolacu.
La Școala de Toamnă a Organizației Seniorilor Național Liberali, Nicolae Ciucă, președintele Senatului României și liderul PNL, a lansat un atac la adresa colegului său de coaliție și premierului Marcel Ciolacu. Ciucă i-a reproșat președintelui PSD că nu au luat în calcul măsurile propuse de național-liberali pentru a ajuta domeniile economice în care activitatea a scăzut sau chiar a fost închisă.
„Am discutat foarte mult acest lucru de fiecare dată și l-am susținut și îl susținem prin politici concrete. S-a venit acum cu acea decizie pe care am discutat-o în BPN înainte de a lua decizia în coaliție prin care să asigurăm măsuri concrete pentru a redresa o parte din domeniile economice care scad. Industria scade, construcțiile scad, inclusiv domeniul IT scade.
Inclusiv companiile străine mai reduc din activitate, altele închid. Sunt chestiuni care ne-au determinat să venim cu măsuri, să le discutăm în comisiile de specialitate care au prezentat propuneri cu care am venit în coaliție și nu aș vrea să se înțeleagă că s-a propus auziți: planul de reindustrializare a României. A mai făcut cineva reindustrializarea și n-a ținut.
Vrem să venim cu proiecte și sprijin clar pentru domeniile economice care se pliază pe potențialul, pe oportunitățile astfel încât mediul de afaceri să vadă în instituțiile guvernamentale, în guvern, în ministere parteneri de dezvolatre a afacerilor”, a zis, la Școala de Toamnă a Organizației Seniorilor Național Liberali, Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu