Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre viitorul nesigur și iarna ce urmează, pentru care România ar fi pregătit, indiferent de scenariu.
”Din nefericire, trecem printr-om perioadă a incertitudinii şi nesiguranţei. Oamenii au multe temeri şi pe bună dreptate sunt îngrijoraţi pentru ce le rezervă ziua de mâine. Avem un război nu departe de graniţele României, avem o serie de efecte negative ale acestui război pe care le resimţim în viaţa noastră de zi cu zi. Avem o iarnă grea în faţă pe care trebuie să o pregătim cu înţelepciune, echilibru şi responsabilitate. Nu va fi uşor, dar România va reuşi să depăşească toate aceste greutăţi, pentru că suntem pregătiţi pentru orice scenariu. În acelaşi timp nu suntem singuri. Suntem în NATO şi UE. Alături de partenerii noştri de încredere, România este un punct de stabilitate între naţiunile balcanice pentru că promovăm şi protejăm drepturile şi libertăţile fundamentale, valorile democraţiei şi ale statului de drept. (...) Abia acum am văzut că războiul de agresiune se poate reaprinde în Europa. Am înţeles cu toţii că apartenenţa noastră la lumea occidentală înseamnă de fapt protejarea naţiunii şi a identităţii noastre naţionale", a declarat premierul Nicolae Ciucă, la Țebea, celor veniți pentru a-l comemora pe Avram Iancu.
În contextul în care la adunarea de la Ţebea erau prezenţi şi membri ai partidului AUR, care se manifestau zgomotos, premierul a amintit de "majoritatea tăcută" a românilor, despre care "rar se vorbeşte de la tribuna puterii".
"Am învăţat de la Avram Iancu că adevăratul patriotism are ca obiectiv obţinerea păcii sociale şi a bunăstării economice, dar acestea nu sunt posibile în absenţa demnităţii umane şi a libertăţii individuale, în absenţa toleranţei, a dialogului şi a transparenţei în luarea deciziilor. O naţiune puternică este o naţiune unită în jurul unor valori, care constituie identitatea sa naţională. Aceste valori sunt împărtăşite de cei mai mulţi dintre cetăţeni, sunt împărtăşite de acea majoritate tăcută, despre care rar se vorbeşte de la tribuna puterii (...). Identitatea noastră naţională este o identitate europeană, pentru că naţiunea română este o naţiune europeană (...). La 150 de ani de la moartea sa, ar trebui să ne întrebăm cu toţii ce ar simţi şi ce ar face Avram Iancu dacă ar trăi astăzi. Nu cred că ar fi dezamăgit. Din contră, am această convingere că ar fi bucuros să vadă Transilvania unită cu Ţara Românească şi Moldova şi că ar face tot ce îi stă în putere să îşi salveze naţiunea şi să o protejeze de cei care îi vor răul", a subliniat Nicolae Ciucă, notează Agerpres.
Premierul a mai spus că viitorul este nesigur, însă românii trebuie să se gândească la lecţiile trecutului şi la curajul înaintaşilor.
”Suntem aici pentru a comemora 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, erou al naţiunii române şi simbol al luptei pentru libertate, dreptate socială şi unire naţională. (...) Astăzi nu îl comemorăm doar pe Avram Iancu, marele nostru erou revoluţionar, om al legii, intelectual paşoptist şi patriot, astăzi sărbătorim împreună naţiunea română unită, aici la Ţebea, între Gorunul lui Horea, mormântul lui Avram Iancu, mormintele tribunilor săi şi mormintele soldaţilor eroi din cele două războaie mondiale, îi spunem 'Crăişorului Munţilor' că visul său lăsat moştenire urmaşilor a fost împlinit. România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil (...). Viitorul este întotdeauna nesigur, dar trebuie să avem curaj, să fim determinaţi şi pregătiţi să-l întâmpinăm. Trebuie să ne gândim mereu la lecţiile trecutului, să ne amintim de curajul, determinarea şi sacrificiul înaintaşilor noştri, când au fost puşi în faţa unor decizii grele, decizii care au schimbat fundamental soarta naţiunii”, a mai declarat premierul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu