Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu Johannes Hahn, comisarul european pentru buget şi administraţie, discuţiile fiind concentrate asupra contextului european şi pe pregătirea revizuirii Cadrului Financiar Multianual al UE (MFF 2021-2027).
Conform unui comunicat al Guvernului, la întâlnire au mai participat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.
'Partea română şi comisarul european şi-au exprimat încrederea că exerciţiul de revizuire al MFF va oferi răspunsuri adecvate la impactul provocărilor cu care s-a confruntat UE în contextul războiului Rusiei în Ucraina, al preţurilor ridicate la energie, dar şi la necesitatea accelerării tranziţiei energetice şi a creşterii competitivităţii industriei europene. Interlocutorii au arătat, de asemenea, nevoia de identificare a unui sprijin suplimentar pentru cheltuielile aferente susţinerii Ucrainei', se arată în comunicat.
În context, oficialii români au subliniat că solidaritatea şi coeziunea sunt principii cheie în perioada complexă pe care o traversează Europa, subliniind că România doreşte să fie parte a unei soluţii rapide, punctuale şi eficiente. 'Este esenţial ca revizuirea actualului cadru multianual să nu afecteze implementarea proiectelor iniţiate şi să nu aducă atingere finanţării deja agreate a politicilor tradiţionale ale UE (Coeziune şi Politica Agricolă Comună)', precizează sursa citată.
De asemenea, partea română s-a referit şi la conexiunea dintre discuţiile asupra bugetului şi dezbaterea în curs privind reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere. În context, a fost reiterat apelul scoaterii din calculul deficitului public a cheltuielilor pentru investiţii în apărare şi a ratei aferentă dobânzilor componentei de împrumut din PNRR. Vizita comisarului Hahn la Bucureşti a avut loc în pregătirea discuţiilor privind revizuirea Cadrului Financiar Multianual al UE (MFF 2021-2027).
În acest sens, comisarul Hahn urmează să viziteze toate statele membre, în vederea explorării principalelor mize şi obiective ale acestora în perspectiva unei revizuiri a MFF la jumătatea perioadei de implementare. În contextul implicaţiilor economice ale unor evoluţii recente la nivel regional şi global (conflictul din Ucraina, preţurile la energie şi tendinţa inflaţionistă, sprijinirea competitivităţii unei industrii europene cu emisii reduse de carbon etc.),
Comisia Europeană a exprimat intenţia de a realiza o evaluare a stadiului implementării MFF, urmată de propuneri de modificare ţintite. România este unul dintre principalii beneficiari ai alocărilor bugetare pentru politica de coeziune şi un beneficiar net al bugetului UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu