Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că a discutat cu miniștrii responsabili despre pachetul de măsuri Sprijin pentru România.
Publicitate
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, marți seară, că a discutat cu miniștrii responsabili despre pachetul de măsuri Sprijin pentru România și că soluțiile legislative sunt în lucru.
„Punerea în aplicare a pachetului de măsuri Sprijin pentru România, pentru protejarea cetățenilor și economiei, este prioritară pentru Guvern. Am discutat cu miniștrii responsabili, iar soluțiile legislative sunt în lucru”, a spus premierul.
Acesta susține că schema de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, publicată marți de Ministerul Finanțelor spre consultare publică, răspunde unei așteptări foarte mari din partea mediului de afaceri.
„Beneficiile acestei soluții incluse în Sprijin pentru România vor fi semnificative și pentru sectoarele către care vor fi direcționate finanțările: industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială. O economie dinamică, bazată pe creștere sănătoasă, este în măsură să asigure locuri de muncă și fonduri la buget pentru a susține politici sociale și servicii publice mai bune pentru cetățeni”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Ministerul Finanțelor a anunțat marți că a elaborat actul normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România și propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investițiilor cu impact major în economie. Scopul modificărilor este de a eficientiza direcționarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiții majore.
Totodată, prin modificările propuse, investițiile mai mari de 1 milion de euro vor fi direcționate către 92 domenii de activitate, precum: industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială.
„Am continuat dialogul cu reprezentanții mediului de afaceri din România și am adaptat cerințele schemei de ajutor de stat la nevoile prezentate. Se va menține pragul inițial de 1 milion de euro pentru investițiile eligibile, pentru a finanța cât mai multe investiții și pentru a asigura un grad cât mai mare de dezvoltare”, a subliniat dl Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, citat de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu