Fondurile alocate pentru programele care vizează, între altele, şi proiectele privind instalarea de panouri fotovoltaice vor fi dublate prin aprobarea de către Guvern a bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
'În ceea ce priveşte domeniul investiţiilor în energie regenerabilă şi alte programe de mediu, avem astăzi pe masa Guvernului o decizie care, practic, vizează programul Casa Verde. Am discutat cu domnul ministru, am asumat ca, la nivelul Guvernului, să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte. Dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde de euro vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice şi în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării', a afirmat premierul, joi, în şedinţa de Guvern.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a detaliat programele finanţate prin bugetul AFM.
'Am pregătit un buget care se bazează, în primul rând, pe veniturile AFM din taxa de mediu, respectiv gestionarea fondului, care este fondul de gaze cu efect de seră, un fond ce provine din valorificarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Noutăţile programului sunt creşterea sumelor alocate pentru Casa Verde, pentru persoanele fizice, astfel încât prin aprobarea bugetului de acum şi prin rectificarea bugetară să putem ajunge la acele cifre pe care le-aţi precizat şi dumneavoastră şi pe care le-am promis în cursul acestui an. Aprobăm acum un buget de peste 2 miliarde de lei pentru a finanţa persoanele fizice care instalează aceste sisteme fotovoltaice, dar venim şi cu o noutate în domeniul asistenţei sociale şi acordăm sprijin pentru acele unităţi de cult şi pentru acele ONG-uri care prestează servicii de asistenţă socială. (...)
De asemenea, contractăm acele finanţări care au fost adjudecate prin evaluarea dosarelor anul trecut - aici venim cu o sumă de 300.000 milioane de lei, pentru a duce la îndeplinire programul de anul trecut. Prin programul acesta, în 2021 - 2024, ne vom apropia, într-adevăr, de o finanţare de un miliard de euro, doar pentru panouri fotovoltaice pentru persoanele fizice şi pentru aceste unităţi care oferă asistenţă socială pentru persoane vulnerabile', a explicat Tanczos Barna.
El s-a referit şi la programul Rabla Local. 'Noutatea pentru anul acesta este, de asemenea, acel program Rabla Local prin care, în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, ne propunem să eliminăm din trafic 100.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani, cu o poluare semnificativă şi prin acest program să ne atingem obiectivul din PNRR stabilit pentru 2026 încă din anul acesta, adică 250.000 de mijloace de transport poluante scoase din trafic pe perioada PNRR-ului. Ţinta poate fi atinsă prin programele Rabla Plus, Rabla Clasic şi Rabla Local încă din anul 2023', a subliniat Tanczos Barna.
Premierul i-a solicitat ministrului Mediului să aibă în vedere proceduri simplificate de avizare sau aprobare a proiectelor, odată cu lansarea programelor anunţate, astfel încât să fie cât mai uşor accesibile tuturor beneficiarilor, scrie Agerpres.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă prin care va creşte accesul la finanţare europeană al producătorilor agricoli şi al celor care îşi desfăşoară activitatea în industria alimentară.
'Aprobăm o ordonanţă de urgenţă, astăzi, care nu face altceva decât să asigure cadrul legal pentru a creşte până la 2,8 miliarde de euro absorbţia fondurilor europene. Sunt bani care vor fi valorificaţi prin instrumentul de redresare al Uniunii Europene, complementar celorlalte mecanisme europene de sprijin pentru agricultură şi, practic, din discuţiile pe care le-am avut şi cu care am fost de acord, nu facem altceva decât să creştem accesul la finanţare al producătorilor agricoli şi al celor care îşi desfăşoară activitatea în industria alimentară', a spus premierul.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat că proiectul prevede implementarea instrumentelor necesare pentru a fluidiza, din punct de vedere administrativ şi financiar, atragerea finanţărilor. 'În plus, în acest act normativ introducem acel mecanism juridic prin care să autorizăm AFIR-ul ca agenţie de management, pentru a putea accesa fondurile europene destinate independenţei energetice pe acel culoar de modernizare din fondurile de modernizare. Într-un cuvânt - suntem în pasul juridic necesar în aşa fel încât implementarea să se facă la timp şi absorbţia să fie în totalitate', a menţionat el.
Nicolae Ciucă a subliniat importanţa echilibrării balanţei comerciale, menţionând că este vorba despre un obiectiv prioritar mai ales în sectorul agricol şi al industriei alimentare. 'Există potenţial şi premise consolidate să reuşim acest obiectiv. Nu zic şi nu pot să-mi asum că se va întâmpla în 2023 sau în 2024, pentru că necesită investiţii şi o abordare politică cât se poate de consistentă şi asumată la nivelul întregii coaliţii şi, aşa cum am discutat până în momentul de faţă cu liderii partidelor din coaliţie, există, deja, demersuri întreprinse şi dispoziţii către structurile de specialitate, astfel încât să venim cu programe, cu politici în acest sens, astfel încât să realizăm acest deziderat', a spus premierul.
Conform notei de fundamentare, prin ordonanţa de urgenţă se creează cadrul legal necesar pentru absorbţia şi derularea fondurilor europene alocate din EURI pentru care contribuţia naţională este zero şi pentru a creşte absorbţia din FEADR şi FEPAM, până la un cuantum total de peste 2,84 miliarde de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu