Premierul Nicolae Ciucă a făcut un apel la unitate și coeziune către cultele religioase pentru a se alătura eforturilor care au în centru protejarea sănătății și vieții cetățenilor.
Premierul Nicolae Ciucă a avut consultări cu reprezentanții cultelor religioase din România. Acesta a subliniat că dialogul autorităților cu reprezentanții cultelor religioase creează punți de legătură pentru a găsi căile comune de a acționa în slujba oamenilor, pentru a proteja sănătatea și viața cetățenilor, îndeosebi în această perioadă dificilă provocată de criza pandemică.
„Autoritățile guvernamentale și societatea civilă, în care cultele religioase reprezintă un pilon de stabilitate, urmăresc binele oamenilor. Guvernul susține și promovează libertatea religioasă, prin participarea la activitățile religioase în condiții de siguranță sanitară și respect reciproc. Aplicarea măsurilor de protecție sanitară și vaccinarea sunt soluții sigure și eficiente pentru protejarea sănătății cetățenilor și combaterea crizei COVID-19. Fac apel la unitate și coeziune și vă rog să vă alăturați eforturilor guvernamentale care au în centru protejarea sănătății și vieții cetățenilor. Oamenii au nevoie de încredere și speranță, iar contribuția cultelor religioase este esențială în această perioadă”, a afirmat prim-ministrul Ciucă.
De asemenea, acesta a transmis că respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, între care libertatea religioasă este deosebit de importantă, reprezintă baza societății democratice din România.
De asemenea, premierul a arătat că la nivelul Guvernului vor fi preluate mesajele și propunerile reprezentanților cultelor religioase, inclusiv cele privind sprijinirea financiară legată de construirea și repararea lăcașurilor de cult și a salarizării personalului de cult.
„Preluăm și învățăm din mesajul pe care îl aduc cultele religioase din rândul comunităților pe care le păstoresc pentru că acestea reprezintă aproape 99% din cetățenii României”, a menționat premierul.
Reprezentanții cultelor religioase au propus înființarea unui mecanism permanent de cooperare, care să funcționeze la nivel tehnic, prin Secretariatul de Stat pentru Culte.
La întâlnirea cu reprezentanții cultelor religioase din România au mai participat, din partea Guvernului, vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul de stat în MAI, șeful DSU, Raed Arafat, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu