Ciucă le dă asigurări românilor: România nu va suferi în iarna aceasta de lipsa gazului

Foto: Pixabay, de Steve Buissinne
Foto: Pixabay, de Steve Buissinne

Nicolae Ciucă îi asigură pe români că țara are suficiente rezerve de gaz.

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că România are cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi din lipsa acestuia la iarnă, transmite Agerpres. Ciucă a făcut aceste declarații la Sofia, unde a participat la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia - Bulgaria.

"Este o activitate pe care o aşteptam de mult timp, pentru că operaţionalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru indetificarea de noi surse de energie şi, desigur, pentru diversificarea reţelelor de transport al gazelor, astfel încât Coridorul sudic să poată să asigure conectivitatea pe proiectul pe are noi l-am demarat şi l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria şi Austria, vorbim de proiectul BRUA. Prin acest interconector, practic, se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA şi totodată ne ajută să putem la rândul nostru să sprijinim Republica Moldova şi Ucraina prin cantităţile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor", a spus Ciucă, într-o declaraţie acordată presei la sediul Ambasadei României la Sofia.

Nicolae Ciucă: Țara noastră nu va suferi în iarna 2022 - 2023 de lipsa gazului

Nicolae Ciucă a menţionat că, în contextul deplasării la Sofia, a avut o întâlnire cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, cu care a discutat aspectele legate de operaţionalizarea acestui interconector.

"Ca atare, în acest moment, pot să dau asigurări că avem cantităţile necesare de gaz, iar ţara noastră nu va suferi în iarna 2022 - 2023 de lipsa gazului", a punctat el.

Nicolae Ciucă, întrevedere cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev



Şeful Executivului de la Bucureşti a menţionat că a avut şi o întrevedere cu preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, cu care a vorbit despre demersurile ce urmează a fi făcute pentru mărirea capacităţii de tranzit al gazelor.

"Am discutat acest subiect pentru că împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societăţile naţionale de transport gaz să poată să conlucreze mai bine şi să folosească fondurile europene, pentru că sporirea capacităţii de transport gaze nu este doar în beneficiul ţării noastre, ci este în beneficiul tuturor ţărilor din regiune şi, de asemenea, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală", a explicat Ciucă.

Prim-ministrul a arătat că a mai discutat cu preşedintele Bulgariei şi despre proiectele pentru asigurarea navigabilităţii pe Dunăre, dar şi despre realizarea unui al doilea pod Giurgiu - Ruse.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan acuză că gazul din Marea Neagră a fost deja vândut străinilor. ”România este dusă spre dependență”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că gazul care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja este vândut străinilor, fiind contractat de grupul Engie, iar acest lucru ar putea genera României probleme, mai ales la iarnă, când vom avea nevoie de mai multe resurse.

"Ca să fie clar tuturor, o parte din gaz a fost vândut pentru că, conform estimărilor, avem rezerve de 150 de miliarde de metri cubi, iar ceea ce se exploatează astăzi este undeva la 3 milioane de metri cubi pe zi, extras din platforma continentală. Este primul gaz extras, asta este partea bună a lucrurilor, grav este că din cauza faptului că ANRE și ANRM nu își fac treaba în România, acest gaz extras, depozitat în depozitele subterane din România, este contractat deja, împotriva legii, împotriva OUG 27 care prevede că drepturile de gestiune pentru tot ceea ce înseamnă extras din subsolul național îl are statul român prin reprezentanții săi, respectiv Romgaz, Transgaz, și abia în cazul în care statul român spune că nu are nevoie de această cantitate de gaz, abia atunci compania respectivă poate face contracte bilaterale pentru a-l întoarce pe piața externă", a spus Rareș Bogdan, într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel