Premierul Nicolae Ciucă a avut discuții cu Raed Arafat și Lucian Bode pentru gestionarea situației generată de fenomenele meteo extreme din ultimele ore.
Publicitate
"Monitorizăm situația generată de fenomenele meteorologice periculoase din această perioadă și continuăm să intervenim în sprijinul cetățenilor care au nevoie de ajutor. Am stabilit împreună cu ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, și cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, o serie de măsuri pentru optimizarea misiunilor de răspuns, la nivel național.
Forțe ale Ministerului Afacerilor Interne - pompieri, polițiști, jandarmi - , alături de serviciile de Ambulanță, Salvamont, precum și personal specializat din cadrul Administrației Drumurilor sunt în misiune pentru deblocarea traficului rutier pe drumurile blocate și pentru sprijinirea oamenilor. Mijloacele si echipamentele sunt operative și, în 14 județe am activat Centrele Județene de Coordonare și Conducere a Intervenției, la nivelul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență.
Suntem in legătură și cu autoritățile locale pentru a răspunde solicitărilor semnalate de cetățeni și, la nevoie, echipaje de salvatori, cu tehnică aflată în dotare să se deplaseze în sprijinul acestora.
Totodată, la nivelul Guvernului am luat măsuri pentru asigurarea energiei necesare consumului cetățenilor și mediului de afaceri. Avem rezervele necesare de gaze naturale pentru a trece cu bine iarna. Gradul de umplere a depozitelor este astăzi la peste 62% din capacitate, ceea ce asigură consumul necesar populației și economiei, indiferent de condițiile meteorologice ale acestei ierni," anunță premierul Nicolae Ciucă.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de frig valabilă în toate regiunile, până vineri, precum şi atenţionări Cod galben de ninsori şi viscol, pentru zone din 27 de judeţe, valabile până luni seara.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 februarie, ora 10:00 - 6 februarie, ora 20:00, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, local şi temporar va mai ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60...70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 8090 km/h. Vor fi perioade cu transport de zăpadă, viscol şi vizibilitate redusă.
Conform ANM, în perioada 05 februarie, ora 10 - 06 februarie, ora 20, în jumătatea de sud a Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale, în general, de 50...70 km/h, astfel că vor fi perioade cu transport de zăpadă şi vizibilitate redusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu