Ciucă și Ciolacu au ținut un discurs de Mica Unire. Se auzeau huiduieli, dar și câteva aplauze.
Când a auzit huiduielile, Marcel Ciolacu a zis: „Eu chiar vă iubesc”.
Mugur Ciuvică a spus, la Antena 3 CNN, că probabil oamenii care au huiduit sunt simpatizanți AUR. „Seamănă cu ce făcea USR acum câțiva ani”, a mai zis Mugur Ciuvică.
„Are și AUR câțiva oameni pe care îi plimbă prin toată țara la diverse evenimente. AUR are capacitatea organizatorică de a face astfel de mișcări. Este stilul partidului AUR de a face opoziție. Este o strategie de a menține AUR în viață. Huiduiala este o acțiune de partid. Foarte bine”, a mai spus Mugur Ciuvică.
„Nu am văzut oameni care să iasă în stradă și să-i huiduie. E doar o manifestare de partid”, a mai zis Mugur Ciuvică referindu-se la simpatizanții AUR.
Discurs susținut de președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, cu prilejul sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române din data de 24 ianuarie 1859, la Iași:
„În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liderul PSD a reamintit că acum 164 de ani, apropierea culturală şi economică puternică între cele două principate a dus la unitate.
„Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească”, a mai spus Marcel Ciolacu în discursul său.
Participarea premierului Nicolae Ciucă la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, la Iași:
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, la manifestările organizate cu prilejul Unirii Principatelor Române, că asemenea tuturor democraţiilor europene, sub impactul crizelor multiple generate de război, mişcări politice extremiste încearcă, şi în România, să influenţeze societatea şi a subliniat că societăţile democratice au propriile mecanisme de respingere.
„Astăzi sărbătorim împreună Ziua Unirii Principatelor Române - actul fondator prin care naţiunea română a pus bazele modernizării şi emancipării statului şi a început opera neobosită a unificării poporului nostru. Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor - act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune. Unirea Moldovei cu Ţara Românească nu ar fi fost posibilă fără acţiunile curajoase ale paşoptiştilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomaţiei româneşti pe lângă cancelariile marilor puteri şi, mai ales, fără susţinerea populară a românilor. Actul de acum 164 de ani a fost opera de voinţă şi de curaj a întregului popor şi a elitei sale politice. Lecţia istorică rămasă peste timp este că prin voinţă, unitate, curaj şi susţinerea cetăţenilor noştri putem reuşi cele mai ambiţioase obiective. Realizările recente confirmă acest lucru. Aderarea României la NATO, obţinerea statutului de membru al Uniunii Europene sunt exemple grăitoare”, a afirmat Ciucă.
El a subliniat că în prezent România este în faţa unei etape importante pentru viitor.
„Miza comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat şi consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei şi ale întregii lumi. Acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret, înseamnă capacitatea de a oferi o viaţă mai bună fiecărui român, fără a lăsa pe cineva în spatele liniilor de dezvoltare, de a reduce, cât mai rapid cu putinţă, decalajele între sate şi oraşe, între regiunile României', a spus premierul.
Şeful Executivului a punctat că Guvernul a reuşit progrese semnificative.
„Pentru că suntem la Iaşi, aş dori să mă refer la Autostrada Moldovei - A7, un obiectiv aşteptat mulţi ani de cetăţeni şi care, în sfârşit, are perspective certe de realizare. Finanţarea este asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul. Modul în care reuşim să avansăm acest proiect în perioada scurtă în care l-am repus între priorităţi este încă un exemplu că împreună putem pune lucrurile în mişcare, uniţi de dorinţa pentru mai bine. A8 - Autostrada Unirii, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni va consolida, prin finanţarea europeană de care beneficiază România, oportunităţile de dezvoltare ale Moldovei', a mai declarat Ciucă. El a indicat că aceeaşi mobilizare trebuie să se regăsească în toate acţiunile îndreptate spre creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, spre dezvoltarea comunităţilor şi a ţării.
„În România europeană, toţi cetăţenii trebuie să aibă şanse egale, să se simtă în siguranţă şi să aibă speranţa unui viitor mai bun şi mai prosper. Garanţiile de securitate oferite de Alianţa Nord-Atlantică şi de Parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite ale Americii, fondurile europene, inclusiv cele pe care le putem accesa prin PNRR, nivelul investiţiilor de la bugetul de stat şi mai ales existenţa unei unităţi de acţiune politică la nivel intern şi extern sunt atuurile dezvoltării noastre', a adăugat Ciucă. Conform premierului, drumul României către prosperitate este „vegheat de valorile şi libertăţile democratice, respectând, în egală măsură, rădăcinile moştenite de la înaintaşi”.
„Asemenea tuturor democraţiilor europene, sub impactul crizelor multiple generate de război, şi în România mişcări politice extremiste încearcă să ne influenţeze societatea. Le recunoaştem cu uşurinţă pentru că în discursurile promovate de liderii lor se promovează ura în locul bunei înţelegeri, frica în locul acţiunii, dezinformarea în locul adevărului, condamnarea în locul justiţiei prin lege. Societăţile democratice au însă propriile mecanisme de respingere bazate pe rădăcinile adânci şi lecţiile oferite de istorie. În plus, în cazul României, echilibrul şi înţelepciunea socială, susţinerea puternică a valorilor europene şi euroatlantice acţionează ca un veritabil catalizator în jurul libertăţilor democratice. Vă mulţumesc şi am încredere că împreună vom menţine România acolo unde îi este locul de secole, în marea familie a democraţiilor europene şi occidentale!', a încheiat premierul Ciucă.
Peste 7.000 de persoane au venit, până marţi dimineaţă, în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a lua parte la manifestările organizate cu prilejul celebrării Unirii Principatelor Române.
Festivităţile au debutat, la ora 10,00, cu un spectacol folcloric intitulat "Noi suntem români!". Până la ora 11,00 au interpretat cântăreţii de muzică populară Karla Ursu, David Simion, Maria Ionescu, Loredana Colotin, Ion Macovei şi Biatrice Duca.
VEZI ȘI: Ciucă și Ciolacu, umăr la umăr la sărbătoarea Unirii. Chirieac: Ar fi bine să rămână așa și în 2024, ca să nu se ițească între ei Kövesi - https://www.dcnews.ro/ciuca-si-ciolacu-umar-la-umar-la-sarbatoarea-unirii-chirieac-ar-fi-bine-sa-ramana-asa-si-in-2024-ca-sa-nu-se-iteasca-intre-ei-k-vesi_903070.html?nxtBypassCF
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News