Premierul Nicolae Ciucă participă la Forumul Economic România-Polonia, alături de prim-ministrul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki. Cei doi oficiali au făcut mai multe declarații.
Publicitate
Cu această ocazie, premierul Nicolae Ciucă a ținut să menționeze că ”România şi Polonia au un Parteneriat Strategic semnat în anul 2009, deci există o consistenţă foarte solidă pe baze fundamentate, de la cel mai înalt nivel până la nivelul relaţiilor economice, pentru ca, împreună, să găsim soluţii de colaborare şi de întărire a relaţiilor dintre ţările noastre. Într-adevăr, anul trecut a fost un an benefic pentru comunitatea de afaceri din România şi Polonia. Discutăm de o cifră de aproape 11 miliarde de euro. Este o creştere cu aproximativ 20% faţă de anul 2021. Din păcate, deficitul de balanţă comercială este în defavoarea României şi aici sunt convins că intervine rolul şi nivelul de ambiţie al oamenilor de afaceri din România, astfel încât împreună să identificăm acele soluţii prin care să echilibrăm această balanţă comercială”.
”Există oportunităţi în Polonia, există oportunităţi în România. Anul 2022 a fost un an în care s-a dovedit foarte, foarte clar, prin nivelul investiţiilor străine directe, că România este o ţară stabilă, care oferă oportunităţi pentru investiţii, şi, de asemenea, trebuie să lucrăm în continuare astfel încât această stabilitate să poată să devină şi să ridice oarecum apetenţa pentru investiţii. Ne-a ajutat - şi trebuie să menţionăm acest lucru - inclusiv ultima evaluare de rating a Fitch, care a ridicat nivelul de evaluare pentru economia românească la "stabil". Iacătă că se poate, există perspective foarte bune. Important este ca noi să asigurăm coerenţă la toate măsurile pe care le luăm şi să avem acea viziune şi putere să pătrundem, să vedem care sunt într-adevăr oportunităţile cu valoare adăugată pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea noastră economică” mai spune premierul.
În final, Nicolae Ciucă a vorbit despre colaborarea regională România - Polonia: ”Mă refer la Iniţiativa a Celor Trei Mări, iniţiativă care a creat un cadru prin care România şi Polonia au reuşit să se manifeste activ. În continuare, cele două bănci de comerţ exterior din România şi Polonia sunt deja active, implicate în asigurarea financiară pentru proiectele din această iniţiativă. În septembrie urmează să aibă loc la Bucureşti forumul acestei iniţiative şi daţi-mi voie să folosesc acest prilej să vă invit de pe acum să participaţi la această activitate”.
Omologul polonez Mateusz Morawiecki a recunoscut buna colaborare România - Polonia, afirmând, conform Rador: ”Vreau să-i mulţumesc domnului premier şi guvernului român că putem să realizăm împreună obiectivele noastre. Imaginaţi-vă, astăzi, partener al cărui voce este ascultată la Bruxelles, voce care sună în acelaşi mod în legătură cu această provocare strategică. Până de curând, noi, polonezii şi românii am fost pur şi simplu afectaţi de cei puternici din această lume, din partenerii europeni şi totuşi noi am avut dreptate când vorbeam despre pericolul şi despre politica energetică de coşmar ale unor state occidentale, care, pur şi simplu, prin înţelegerile cu Rusia, ne-au împiedicat. Îi rog pe prietenii din România şi astăzi ca vocea noastră să fie întărită, să fie aceeaşi la forumul Uniunii Europene. Este un lucru foarte important dacă vorbim pe aceeaşi voce, pentru că în felul acesta ne putem asigura interesele noastre comune”.
”Bineînţeles că va fi o concurenţă între noi, dar în primul rând ar trebui să colaborăm, pentru că interesele noastre, dacă ele, 97%, sunt comune, în Uniunea Europeană vom obţine mult mai mult dacă vom acţiona împreună. Vom lupta împreună pentru interesele noastre economice, pentru fonduri, pentru dezvoltarea infrastructurii nord-sud, pentru logistică feroviară, rutieră, pentru interesele noastre legate de Ucraina şi mă bucur foarte mult că înţelegem din ce în ce mai mult aceste provocări strategice şi că le înţelegem, din punct de vedere practic, în acelaşi fel. Lucrul acesta întăreşte eficienţa acţiunilor noastre şi mă bucur foarte mult, îi mulţumesc domnului prim-ministru. De aceea, suntem într-o relaţie nemijlocită, lucrăm umăr la umăr pentru a găsi cele mai bune soluţii, cele mai bune rezolvări pentru interesele strategice şi pentru provocările strategice cu care se confruntă Polonia şi România” a conchis Morawiecki.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu