Ciucă, vești bune pentru români: Asigurăm finalizarea a trei centre de mari arşi, la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti

Ciucă, vești bune pentru români - Asigurăm finalizarea a trei centre de mari arşi, la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti
Ciucă, vești bune pentru români - Asigurăm finalizarea a trei centre de mari arşi, la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern, că până săptămâna viitoare urmează să fi luate măsurile pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor asumate în vederea aprobării cererii de plată numărul 2 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Şeful Executivului a precizat că a avut o întâlnire cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi cu secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, în cadrul căreia a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor din PNRR şi gradul de absorbţie a fondurilor europene.

"În această dimineaţă am avut o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene, domnul Marcel Boloş, cu domnul secretar general, cu şeful Cancelariei şi am analizat împreună tot parcursul şi măsurile care au fost luate până-n acest moment şi cele care trebuie, din punct de vedere tehnic, să fie parcurse până săptămâna viitoare, astfel încât să ne asigurăm că cererea de plată numărul 2 va fi aprobată. Până la acest moment, toate elementele principale, cele legate de legea decarbonizării, de legea avertizorilor, au fost deja rezolvate, mai avem nevoie de o clarificare legată de închiderea jalonului pe hidrogen, care, de asemenea, va fi soluţionat azi, cel mai târziu mâine, şi în felul acesta ne asigurăm cererea de plată numărul 2 va fi aprobată. Şi vom continua lucrul la programul de reforme şi, în felul acesta, ne asigurăm că vom avea un parcurs şi pentru cererea de plată numărul 3", a declarat Nicolae Ciucă.

 

"Discutăm de 46 de miliarde de euro, bani care vor aduce schimbări fundamentale în România"

 

El a subliniat că este foarte importantă asigurarea absorbţiei fondurilor europene, având în vedere avantajele oferite de această finanţare. "În analiza din această dimineaţă am putut să desprindem care sunt avantajele şi tot ce a însemnat absorbţia de fonduri europene. Aici mă refer, desigur, la PNRR. Cel puţin până în acest moment, sunt aproximativ 8.500 de contracte semnate, în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro. Trebuie să asigurăm întreg procesul ca acestea să fie puse în practică şi să devină realitate", a afirmat Ciucă.

Totodată, a adăugat acesta, a fost discutat nivelul de absorbţie din cadrul financiar 2014-2020.  "Suntem în cel de al treilea an de complementaritate a cadrului financiar. Până în acest moment, putem spune că ne apropiem de 80% absorbţie. Şi, înainte de a începe şedinţa de guvern, am avut o discuţie cu doamna secretar de stat, cu domnul secretar general şi cu domnul ministru legat de ceea ce este nevoie să facem în continuare. Şi, dacă va fi nevoie, până la finele săptămânii vom mai avea o şedinţă de guvern, astfel încât să asigurăm cadrul legal necesar pentru ca absorbţia să tindă către maxim. Cel puţin aşa cum am analizat în această dimineaţă, rezultă foarte clar că până la finele anului ne atingem obiectivul asumat de absorbţie de minim 90% din cadrul 2014-2020 şi pregătim foarte serios absorbţia pentru fondurile din cadrul multianual 2021-2027. Discutăm de 46 de miliarde de euro, bani care, odată ce reuşim să îi atragem şi să-i cheltuim în conformitate cu obiectivele asumate, vor aduce schimbări fundamentale în România", a mai declarat Ciucă.

 

România va avea 58 de săli de operaţie dedicate pacienţilor arși

 

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru operaţionalizarea a trei centre de mari arşi, la spitalele Grigore Alexandrescu din Bucureşti şi spitalele judeţene din Timişoara şi Târgu Mureş.

"În ceea ce priveşte domeniul sănătate, astăzi aprobăm o ordonanţă de urgenţă prin care asigurăm finalizarea şi operaţionalizarea celor trei spitale de arşi. Este vorba de Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, spitalele judeţene din Timişoara şi Târgu Mureş. Practic, asigurăm finalizarea şi continuitatea acordului de împrumut cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare", a precizat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Alexandru Florin Rogobete a spus că pentru aceste obiective se vor aloca din împrumuturi 400 milioane euro, fiind necesară suplimentarea finanţării de la bugetul de stat.

"Ministerul Sănătăţii implementează proiectul privind reforma sectorului sanitar pentru construcţia celor trei centre de mari arşi, de arşi grav în România, unul la Timişoara, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, unul la Târgu Mureş şi unul la "Grigore Alexandrescu" pentru pacienţii pediatrici. Cele două împrumuturi cumulează 400 de milioane de euro, însă este necesară asigurarea unor sume suplimentare din bugetul de stat al Guvernului după anul 2025 pentru finalizarea acestor obiective de investiţii. Sigur, diferenţele dintre împrumutul estimat iniţial şi sumele actuale sunt datorate inflaţiei şi creşterii lor de preţuri pentru materialele de construcţii", a precizat acesta.

Reprezentatul Ministerului Sănătăţii a menţionat că, în total, după finalizarea acestor obiective de investiţii, România va avea 31 de paturi pentru pacienţii arşi grav, 20 de paturi pentru pacienţii intermediari şi 58 de săli de operaţie dedicate pacienţilor cu aceste patologii.

"Dintre cele trei proiecte, Timişoara este cel mai avansat. Construcţia începe în luna iunie, contractul este finalizat şi va fi semnat în săptămânile următoare. Pentru Târgu Mureş, semnarea este estimată pentru luna iunie, probabil construcţia va începe undeva în august - septembrie, identic pentru "Grigore Alexandrescu". Finalizarea va fi 2025, semestrul 1, la final, sunt estimate toate trei", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel