Prima tranşă de 2,6 miliarde de euro din PNRR este plătită, joi, de Comisia Europeană şi reprezintă confirmarea îndeplinirii obiectivelor asumate de România, a transmis premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit şefului Executivului, suma acoperă reforme ce contribuie la tranziţia digitală, mobilitate sustenabilă, decarbonizare, audit şi control, educaţie şi sănătate, dar şi măsuri preliminare în reformarea sistemului de pensii şi al fiscalităţii.
"De asemenea, sunt incluse măsurile pentru sprijinirea afacerilor şi pentru asigurarea bunei guvernanţe a ţării. Am reafirmat, la întâlnirea de la Bruxelles cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul nostru de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este şansa noastră să valorificăm aceste fonduri", a adăugat Ciucă, conform unei postări de pe pagina de Facebook a Guvernului. Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat, miercuri şi joi, într-o vizită de lucru la Bruxelles.
Vezi și.
S-au luat decizii la Bruxelles despre pensii și energie.
UPDATE: Premierul Nicolae Ciucă a declarat, de la Bruxelles, despre capitolul pensii: ”Am prezentat că există acea limită de 9,4% în PNRR pentru bugetul de pensii și am convenit că este posibilă înlocuirea acestui indicator cu un altul care să țină cont de studiul Băncii Mondiale și de un indicator de disciplină financiară”.
Solicitat să dea mai multe detalii, premierul a răspuns: ”Este foarte important să clarificăm un aspect relevant. La întâlnirea avută cu doamna președintă von der Leyen, nu am intrat în detalii. Nu am avut nici timpul necesar, nici elementele pregătite pentru a discuta aceste detalii. Am discutat elementele de principiu și am spus, în argumentarea făcută, că am dat aceste exemple cu jalonul de la pensii, de la decarbonare, de la transport, să înțeleagă, de principiu, care este intenția, obținând acordul dumneaei ca, la nivelul comisiilor de specialitate, tehnic să fie stabilitate toate detaliile”.
Nicolae Ciucă a trimis către raportul Băncii Mondiale, când a fost întrebat despre vârsta de pensionare.
Vezi anunțurile complete:
Știrea inițială
PNRR va fi ajustat, conform unor surse citate de Antena 3. Procentul de 9,4% din PIB pentru pensii va fi eliminat, dar nu majorat, și înlocuit cu alte condiții. Conform sursei citate, vor putea fi majorate pensiile, dar vor fi implementate alte condiții, precum creșterea vârstei de pensionare pentru angajații MAI și MApN. De asemenea, ar urma să fie introdusă imposibilitatea ca pensia să depășească salariul în plată, pentru toate categoriile. Se pare că ar exista și alte condiții ce urmează a fi implementate până la sfârșitul anului, condiții ce ar fi ajuns deja la Ministerul Muncii.
De asemenea, au fost discuții pe tema energiei. Ar urma să se renunțe la plafonarea prețului lemnelor de foc și va fi găsită o altă soluție, una de compensare. Va fi, de asemenea, o nouă OUG pe energie, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie. Nu ar urma să fie modificări importante pentru consumatorii casnici. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu