EXCLUSIV  Ciucă vs. Lasconi. Predoiu, concluzie despre prestația candidatei USR / video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Externe, a făcut o radiografie a modului în care s-a prezentat Nicolae Ciucă în dezbaterea de la Antena 3 CNN, comparativ cu contracandidata sa de la USR, Elena Lasconi.

Elena Lasconi a participat duminică, 27 octombrie 2024, la dezbaterea „Un președinte în fața națiunii“, la Antena 3 CNN, iar Nicolae Ciucă a fost invitat luni. Opinia publică din România a putut face o comparație clară între prestațiile celor doi contracandidați, în contextul în care Elena Lasconi îi ceruse liderului PNL să se retragă din cursa prezidențială în favoarea sa, pentru a exista mai multe șanse ca un reprezentant al dreptei să meargă mai departe și Marcel Ciolacu să fie învins în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Liderul PNL a demonstrat o capacitate de dezbatere peste așteptările multor români, în timp ce Elena Lasconi a fost evazivă în răspunsuri și neconvingătoare în multe subiecte ridicate în cadrul emisiunii de la Antena 3 CNN.

Foto: Inquam Photos / George Călin

O comparație între prestațiile celor doi a făcut și Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, care s-a aflat în sală la dezbaterea la care a participat liderul PNL Nicolae Ciucă.

„Ați fost în sală la emisiunea de la Antena 3 CNN care l-a avut ca invitat pe candidatul la președinția României, Nicolae Ciucă. Ați simțit pulsul, cum vi s-a părut prestația domnului Nicolae Ciucă, președintele PNL?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

„În primul rând, vreau să laud demersul Antena 3 CNN, care face un exercițiu extrem de util pentru public și pentru cetățeni, aducând în fața votanților toți candidații, astfel încât toată lumea să își formeze o opinie pe baza căreia să-și fundamenteze un vot rațional.

În al doilea rând, e o diferență ca de la cer la pământ între Nicolae Ciucă și candidatul pe care l-am văzut cu o seară înainte. Doamna Lasconi nu cunoaște materia, nu cunoaște subiectele și multe lucruri fundamentale necesare unui candidat la președinția România, cu atât mai mult ale unui președinte. Domnul Ciucă le cunoaște foarte bine și a demonstrat acest lucru în prestația de luni.

În al treilea rând, faptul că toți liderii Partidului Național liberal, miniștrii, etc. au fost prezenți, contrazice teza pe care am auzit-o în spațiul public privitoare la faptul că partidul nu-și susține candidatul. PNL a fost întotdeauna în spatele candidatului Nicolae Ciucă și de-a lungul istoriei, PNL și-a sprijinit candidații. Este un partid bine structurat în teritoriu, cu oameni cu experiență, un partid care a trecut prin multe alegeri, un partid care a câștigat multe alegeri, un partid cu care nu te joci și care știe să-și atingă obiectivele“, a precizat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

„Deci dumneavoastră estimați că partidul a aprins motoarele și vom vedea lucrul ăsta în perioada următoare“, a adăugat Bogdan Chirieac.

„Da, partidul este unul care poate să demonstreze performanță și o face. A făcut-o și la locale, și la europarlamentare, a făcut-o și în alte alegeri din trecut. Este un partid extrem de experimentat, redutabil, puternic, etc.“, a mai spus Cătălin Predoiu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel