Ciucu cere guvernului să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor: Nu vor scădea

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte interimar al PNL, consideră că Executivul trebuie să suspende majorarea salariilor și pensiilor până la finalul acestui an și să reducă cheltuielile publice în lunile următoare. El susține că România se confruntă cu o problemă financiară și, fără măsuri decisive, există riscul să ajungă la un deficit de aproximativ 9%.

"Elefantul din cameră: România nu are încă o problemă economică, are o problemă bugetară! Enormă: fără acţiuni clare, vom ajunge la un deficit bugetar de circa 9%, ceea ce este nesustenabil. Guvernul PSD-PNL (deci, atenţie, noi nu fugim de răspundere, ne asumăm greşelile trecutului!) a crescut foarte mult cheltuielile statului pe toate palierele: funcţionare, investiţii, salarii şi pensii (cele din urmă indexate cu peste 25% în acest an)! Trebuie acţionat pe două paliere: (1) până la sfârşitul acestui an, guvernul actual (cum ar fi corect) sau noul guvern (dacă va avea timp) trebuie să oprească indexarea salariilor şi a pensiilor - măsură foarte impopulară şi (2) în următoarele luni trebuie să taie cheltuielile statului, astfel încât să ajungem la un deficit bugetar, agreat cu Comisia Europenă de circa 7%", a scris Ciucu, miercuri, pe Facebook.

Pensiile şi salariile nu vor scădea

El a subliniat că pensiile şi salariile nu vor scădea.

Ciucu a amintit că Fitch a revizuit la negativă perspectiva ratingului României, susţinând că acest lucru "loveşte" la buget.

"România dacă nu ia credite, nu poate funcţiona. Restul sunt palavre. O perspectivă proastă înseamnă împrumuturi mai scumpe. Unul dintre motivele invocate de Fitch este chiar instabilitatea politică", a mai scris liberalul.

El a precizat că reprezentanţi ai oamenilor de afaceri i-au transmis că au oprit propriile investiţii în afacerile lor şi în economie şi că aceştia aşteaptă un mesaj de încredere.

Ciprian Ciucu a susţinut că România fără un guvern la 1 ianuarie 2025 ar transmite un grav semnal extern politic şi economic de instabilitate, că nu mai este un partener serios în regiune.

"Dacă nu reuşim să creăm un nou guvern stabil, serios şi proeuropean, România va fi cu adevărat considerată o ţară nesigură; Cu toate problemele politice interne, România se bucură de sprijinul partenerilor strategici şi aliaţilor occidentali. Un eşec al formării noului guvern, lăsarea ţării fără o guvernare stabilă şi pro-europeană ar însemna şi o pierdere importantă de credibilitate în faţa partenerilor noştri externi. Ar fi într-adevăr o gravă iresponsabilitate ca, în loc să avem un guvern care să înceapă să refacă încrederea românilor prin reforme şi măsuri înţelepte, să ratăm formarea guvernului şi să pierdem şi credibilitate în faţa aliaţilor şi a pieţelor internaţionale", a mai scris liberalul.

El a adăugat că "un blocaj acum în formarea noului guvern, generat de motive politicianiste, ar face mult mai dificilă gestionarea situaţiei politice, economice şi sociale de către orice alt viitor guvern şi preşedinte pro-european, democratici, ar amplifica problemele şi neîncrederea".

"Pe plan politic intern, această nereuşită va fi un combustibil extraordinar pentru partidele care prin ceea ce fac ne izolează sau să ne scoată din UE şi NATO, chiar înaintea prezidenţialelor. Izolaţioniştii pescuiesc în ape tulburi, se hrănesc din crize. Rusia va alimenta orice breşă se creează în societate. Să nu le provocăm noi acum, ne-a fost de-ajuns imixtiunea externă şi problemele de credibilitate ale clasei politice", a mai afirmat prim-vicepreşedintele PNL, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel