Ciprian Ciucu, consilier general al PNL, a declarat că intenţionează să primească sprijinul partidului său pentru a candida la alegerile pentru Primăria Capitalei.
"Dacă nu aş crede că-l obţin, nu l-aş cere. Sunt convins că am locul meu în această competiţie şi am şansele mele destul de mari să obţin acest sprijin", a declarat Ciucu, pentru Agerpres.
El a menţionat că nu ştie ca alţi colegi din PNL să-şi fi făcut publică această intenţie.
"Nu ştiu ca alţi colegi să-şi fi făcut această intenţie publică sau clară nici măcar în interiorul partidului, pentru mine e important de acum oamenii să ştie ceea ce vreau, ceea ce urmăresc, nu vreau să le fac surprize, vreau să fiu predictibil în raport cu colegii mei", a spus Ciucu.
Opoziţia, un singur candidat la Primăria Municipiului Bucureşti
"Cum vom ajunge la acel candidat, rămâne să negociem. Putem avea alegeri primare, putem avea o serie de dezbateri de o lună sau mai mult, iar la final să vedem care e cel care a performant cel mai bine şi putem face un sondaj de opinie, sunt mai multe metode prin care putem desemna un candidat, important e ca aceşti, de fapt, campioni ai opoziţiei, că putem fi mai mulţi, să ne întâlnim în arena dezbaterilor şi după aceea să facem echipă şi să mergem împreună nu numai la PMB, dar şi la primăriile celorlalte sectoare", a adăugat Ciucu.
Sprijin PNL pentru candidatură
"Da, nu mai are rost să neg evidenţa, vreau să obţin sprijinul partidului meu pentru a candida la Primăria Municipiului Bucureşti! Şi mai vreau ca opoziţia în Bucureşti să aibă un singur candidat pentru PMB. Cum? Simplu! Va trebui să avem un prim tur de facto, un tur al campionilor opoziţiei!", a postat Ciucu, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu