Judecătoria Mangalia l-a condamnat, astăzi, pe Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, la 10 ani de închisoare. Avocatul ce reprezintă familiile îndoliate, Adrian Cuculis, a comentat această sentință și a evidențiat care e miza pedepsei fixe, de 10 ani, fără câteva zile/luni în plus.
"Nu a fost considerată fapta de omor calificat sau tentativă la omor calificat în legătură cu acei copii care au scăpat accidentului, ci a fost considerată, în buna practică a Înaltei Curți de undeva de prin '96, ca fiind vorba despre un accident, respectiv ucidere din culpă", a spus avocatul.
Cu privire la pedeapsa de 10 ani de închisoare, avocatul Cuculis precizează că "nu în mod întâmplător pedeapsa este stabilită la 10 ani de zile și nu la 10 ani, 6 luni și 20 de zile, pentru că unele sunt condițiile eliberării condiționate atunci când ai pedeapsa până în 10 ani și altele sunt condițiile eliberării condiționate atunci când ai pedeapsa peste 10 ani. Unele sunt condițiile de încarcerare când ai pedeapsa până în 10 ani, iar altele sunt condițiile de încarcerare când ai pedeapsa peste 10 ani. Deci să știți că acolo, din punctul acesta de vedere, cele șase luni de zile făceau o diferență enormă cu privire la două treimi sau trei pătrimi de executarea pedepsei efective până când să ai posibilitatea de eliberare condiționată. Dar poate că sunt eu cumva, să spunem așa, Toma Necredinciosul când vine vorba despre anumite soluții (...)".
Referior la daunele morale stabilite de instanță, avocatul spune că nu le comentează, însă "pe noi, pe toți ne interesează, de fapt, această întindere a pedepsei, pentru că nu este suficient că a fost judecat pe ucidere din culpă și, atenție, vreau să fac o defalcare a procesului în două: era doamnei Popoviciu și era doamnei judecător care a și pronunțat sentința pe care o dezbatem noi acum".
"Doamna judecător, eu cred că unanim putem să spunem că a avut o atitudine extrem de pro-cauza respectivă, adică a încercat de fiecare dată să vină și să lămurească toate aspectele. Nu s-a întâmplat nimic nelalocul lui din punct de vedere juridic și eu consider că a avut pe mâini un dosar cu o presiune foarte mare, l-a dus la capăt, dar această pedapsă de 10 ani care nu a fost stabilită la maximul ei, din punctul meu de vedere, îl facilitează foarte mult pe Vlad Pascu dacă ea rămâne definitivă la ceea ce înseamnă eliberarea condiționată pe viitor", a mai spus avocatul Cuculis la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu