Un regim alimentar echilibrat trebuie să respecte cinci lucruri esențiale, precizează medicul Tudor Ciuhodaru.
„Ce pățiți dacă postiți: riscuri și recomandări. 5 lucruri esențiale pentru a nu ajunge la urgențe. Tot educație pentru sănătate. Asta până când aleșii vor adopta legea Ciuhodaru pentru predarea educației pentru sănătate (inclusiv noțiuni de prim ajutor și educație nutrițională) în toate școlile din România.
1. Postul ţinut cu stricteţe, fără a ține cont de condițiile individuale, poate favoriza, declanșa sau complica evoluţia diferitelor stări patologice preexistente.
2. Uzuale sunt stările lipotimice şi spasmofiliile apărute după o perioadă de restricţie alimentară severă, eventual asociate anumitor stări fiziologice.
3. Există şi riscul ca alimentaţia bogată caloric să creeze, în special doamnelor şi domnişoarelor, probleme după această perioadă.
4. Costul crescut ale unui regim alimentar adecvat în perioada postului poate crea multe alte probleme.
1. să includă proteine vegetale, din soia, cartofi, cereale integrale, fructe pentru glucide, lipide din uleiuri vegetale, nuci, seminţe, precum şi vitamine, obţinute în principal din fructe şi legume proaspete;
2. să fie adaptat caloric la necesităţile organismului, crescut dacă este efort fizic intens sau sarcină;
3. să nu depăşească necesitățile individuale, prin exces alimentar sau alimente bogate în calorii (ciocolată, dulceaţă, nuci, fasole);
4. să ţină cont de afecţiunile asociate metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii);
5. să respecte orarul de masă pentru a evita hipoglicemiile.
1. Cea mai ieftină şi uzuală opţiune este consumul de alimente pe bază de carbohidraţi: cartofi, paste, pâine, derivate din porumb. Produsele care înlocuiesc alimentele de origine animală (pate vegetal, soia, caşcaval vegetal) sau legumele, salatele sau fructele proaspete sunt şi ele la mare căutare în această perioadă dar sunt mult mai scumpe.
2. Recomandăm un regim alimentar care să ţină cont de vârstă, activitate fizică, status fiziologic şi afecţiuni preexistente, consultând eventual şi un nutriţionist, astfel încât să nu ajungeţi la spital.
3. Oare când vor adopta legea Ciuhodaru privind introducerea educație pentru sănătate de care să beneficieze toți românii?!”, a scris, pe Facebook, Tudor Ciuhodaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News