Mihaela Bilic a vorbit despre ciuperci, soluția rapidă de a ieși cu bine din postul Crăciunului.
Postul Crăciunului, ca și orice alt tip de post, poate fi o provocare în ceea ce privește ideile de gătit, astfel încât să putem avea și aportul de nutrienți, dar și să respectăm canoanele.
Nutriționistul Mihaela Bilic vine cu o soluție în acest sens, soluție care poate fi aplicată, cu succes, și în afara postului, de persoanele care nu consumă carne, dar care au nevoie de proteine sănătoase.
”Ciuperca, o legumă cu gust de pui
Deși conțin doar 2% proteine, multă lume consideră ciupercile o alternativă pentru carne, mai ales în timpul postului. Fie că sunt cultivate sau culese din pădure, ciupercile dau savoare și consistență în orice fel de mâncare - de la paste și orez, până la salate și sosuri.
Nu trebuie să mai ținem cont de sezon, găsim ciuperci tot timpul anului, iar pentru cele sălbatice putem apela și la varianta congelată. Deși varietatea champignon de Paris este cea mai consumată, nu uitați de gălbiori, ghebe, hribi sau pleurotus, sunt la fel de delicioase”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
Astfel, nutriționistul spune câteva lucruri importante legate de modul în care ciupercile trebuie gătite, având în vedere comportamentul de tip ”burete” pe care acestea îl au.
”Ce trebuie să știm despre ciuperici? Că se comportă ca un burete, absorb rapid apa sau uleiul în care sunt gătite. Sfat practic: curățați ciupercile cu un burete sau o perie și spălați-le rapid sub jet de apă. Pentru ciupercile de Paris este suficient să îndepărtați pielița de pe pălărie cu ajutorul unui cuțit ascuțit.
Cât despre gătit, ideal este să le rumeniți fără ulei într-o tigaie bine încinsă, preț de câteva minute, ca să prindă gust. Puteți adăuga apoi ulei sau unt, grăsimea face posibilă reacția Maillard și apariția gustului umami (adică delicios) specific ciupercilor.
Nu prelungiți excesiv timpul de gătit, ciupercile pot fi consumate și crude, deci e de preferat să fie semi-gătite decât gătite excesiv și uscate.
Puneți sare peste ciuperci de la începutul gătitului, sarea are capacitatea să scoată apa dintr-un produs, prin urmare ciupercile vor pierde jumătate din cantitatea de apă din structura lor, iar gustul se va intensifica”, a scris Mihaela Bilic.
”Există 1001 feluri de mâncare care conțin ciuperci, am să enumăr doar câteva dintre ele, că să vă fac poftă și să vă apucați de gătit:
- Ciuperci umplute cu cașcaval, brânză de burduf, ficăței sau ierburi aromate și usturoi
- Supă cremă de ciuperci cu crutoane rumenite, trase în unt
- Rizotto sau paste/ rigatoni cu ciuperci smântână și parmezan
- Ouă ochiuri cu costiță afumată/ cârnați și ciuperci
- Tocăniță de ciuperci cu mărar și mămăligă
- Tartă/ pizza cu ciuperci, bacon și ardei gras
- Ciuperci la tigaie ca și garnitură pentru carne, pește sau pui
- Ciuperci tempura rumenite în crustă crocantă…în loc de șnițel”, a mai scris nutriționistul, care a și exemplificat câteva dintre aceste idei, pe principiul că ”o imagine face cât o mie de cuvinte”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu