Ciutacu, despre preotul care s-a descoperit ateu după zece ani

Ilie Toader (stânga), pe vremea când slujea alături de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei (Foto: Glasul adevărului)
Ilie Toader (stânga), pe vremea când slujea alături de IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei (Foto: Glasul adevărului)

Ilie Toader, cunoscut drept Ion Aion, timp de 11 ani a slujit la mai multe parohii din județele Buzău și Vrancea, iar apoi a renunțat la preoție în luna aprilie a acestui an.

Și nu doar că a renunțat, ci s-a gândit să exploateze subiectul și a scos o carte, la vreo 30 de lei, în care "s-a spovedit". Cine este acest preot? Un preot care te face să îți fie lehamite de slujitorii Domnului, dar totuși parcă este incorect să-i băgăm pe toți în aceeași oală. Poți citi cartea lui dacă ai prea mult timp liber. Dacă nu, mai bine mergi și caută un duhovnic care să nu fie sătul de atâtea slujbe, spovedanii și înmormântări, să aibă răbdare să te asculte și să nu te ia la mișto apoi, în gând.

Preotul Ilie Toader se ascunde sub pseudonimul Ion Aion. Spunea recent, într-un ziar, că volumul său este un simplu act de cultură, nu un prilej de mizerii. Toate ca toate, dar mizeriile nu au început dintr-un articol de presă. Ion Aion, hai să-i spunem așa cum îi place, după ce a 'demisionat', a venit și a început să arunce cu pietre în Biserica Ortodoxă Română.

Mă rog, adică a zis că "bubuiol va exploda în curând", din interior, dar nu vrea să fie el cel care îl sparge și împroșcă mizerii. A mai spus că ai săi colegi îl presează să dezvăluie tot ce știe, că vorba aia - nu mai face parte din breaslă. Susține că există grave derapaje ale celor care conduc instituția, dar se limitează în a arăta cu degetul. Deci, ca să mențin limbajul din cartea lui, virgină, dar nu prea.

[citeste si]

Despre preotul Ilie Toader a scris și jurnalistul Victor Ciutacu.

"Mișto subiect, interesant personaj, e loc de controversă și polarizare, dar un popă care intră în cler și are nevoie de mai bine de un deceniu să se descopere ateu seamănă a fotomodelă care se vrea prezentatoare de meteo pentru a se mărita cu vreun fotbalist celebru și se lasă de meserie sătulă de combinațiile mărunte și dese cu șoferii și băieții de la tehnic", a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel