Se continuă tradiția, Mugur Ciuvică fiind întrebat, din nou, în cadrul emisiunii „Miercurea Neagră” de la DCNews, dacă are un cuvânt bun cu privire la PSD.
„Am zis că este - clar - mai bine cu PSD decât cu USR la guvernare, dacă o considerați o vorbă bună, dar este doar o constatare. E ca și cum ai spune că vara este mai cald decât iarna”, a zis Mugur Ciuvică.
„E mai bine cu PSD la guvernare decât cu USR, deci este un punct câștigat”, a subliniat Mugur Ciuvică. „În rest... Nu prea am ce să zic, nu prea au făcut nimic. Dar asta e bine. E bine să nu facă lucruri! Lipsa de activitate scade riscul să facă prostii”, a adăugat Mugur Ciuvică.
Ulterior, a făcut referire la Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, și Marius Budăi, ministrul Muncii.
„Lucruri bune au mai fost făcute de Rafila. E la pensii domnul Budăi, care mai știe despre ce e vorba”, a mai spus Mugur Ciuvică.
Amintim că, la finalul anului 2021, Mugur Ciuvică și Bogdan Chirieac au făcut o analiză a scenei politice din România. La un moment dat, însă, în cadrul emisiunii, s-a întâmplat un lucru neașteptat. După ce Mugur Ciuvică a spus că, în opinia sa, evenimentul politic al anului 2021 a fost „scoaterea” USR de la guvernare, Bogdan Chirieac i-a adresat următoarea întrebare: „Atenție, este o întrebare capcană. Aveți un cuvânt bun legat de PSD în acest moment?”
„Domnule Chirieac, nu că aș vrea să... nu că m-am obișnuit așa... sau că vreau să vă dezamăgesc... dar... nu prea am, sincer să fiu, pentru că nu prea au făcut nimic. Nu e rău că nu au făcut nimic, dar lucrurile...”, a spus Mugur Ciuvică, moment în care intervenția sa s-a oprit subit.
„Mugur Ciuvică ne-a părăsit!”, a intervenit Bogdan Chirieac, adăugând: „Exact când am întrebat despre PSD, să ne spună un cuvânt bun despre PSD, s-a tăiat legătura online cu domnul Ciuvică. Încercați măcar pe telefon să-l contactați. Am mare nevoie de domnia sa, altfel va spune că e mâna USR”, a spus Bogdan Chirieac.
Iată, în cele ce urmează, continuarea dialogului dintre cei doi:
Bogdan Chirieac: Sunteți pe telefon, acum, domnule Ciuvică?
Mugur Ciuvică: Da, sigur că momentul era cum spuneți dumneavoastră... Însă m-a sunat cineva. Sunt plecat din București. Sunau trei telefoane în același timp, am încercat să le scot, dar v-am scos și pe dumneavoastră.
Bogdan Chirieac: M-am liniștit, să continuăm. Eram la un cuvânt bun despre PSD. De ce spuneam că este o întrebare capcană, pentru că, dacă spuneați un cuvânt bun despre PSD, îl treceam evenimentul anului în cazul lui Mugur Ciuvică.
Mugur Ciuvică: Nu am un cuvânt bun, dar nici rău. Sunt curios ce vor face cu guvernarea. (...) Cuvântul bun ar fi că e posibil să facă două, trei chestii în plus față de ce ar fi făcut celelalte două guverne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News