Călin Georgescu a câștigat susținerea a milioane de români printr-o propagandă populistă și simplistă, care maschează o agendă pro-rusă sub mesaje generale despre bine și pace, susține Mugur Ciuvică. Potrivit acestuia, euro-atlantiștii au un avantaj semnificativ și sunt favoriți să câștige.
Mugur Ciuvică a descris situația politică actuală ca un „referendum în două etape” privind orientarea României între NATO și UE versus Rusia și China. El consideră votul crucial pentru a alege direcția pro-occidentală.
„Mie lucrurile mi se par simple în gravitatea lor. Deja avem un referendum în două etape. Referendumul e vor românii cu NATO sau vor românii cu Rusia, vor românii cu UE sau vor românii cu China. O să fie în două etape acest referendum. Eu de-aia mă duc la vot. Duminica asta nu am fost la vot că nu am avut cu cine să votez. Dacă ar fi trebuit să mă duc la vot, l-aș fi votat pe Geoană. Nu m-am dus, că mi-era clar că nu mai are nicio șansă pentru turul II. La celelalte două mă duc pentru că, pentru mine, e referendum. Eu vreau cu NATO și cu UE, nu vreau cu Rusia și cu China că o să ne meargă rău de tot. După o să vedem analize, o să vedem lucrurile cum stau.”, a spus Mugur Ciuvică.
„Dacă exprimăm voturile exprimate deja, rezultatul. Ai 3,9 milioane atlantiști, de la Kelemen Hunor la Elena Lasconi și ai 3,4 milioane Simion plus Georgescu, fără a lua în calcul 1,7 milioane, voturile lui Ciolacu.”, a spus Val Vâlcu.
„Păi de ce să nu le iei? Pe Ciolacu l-au votat pro-rușii.”, a spus Mugur Ciuvică.
„Tocmai. Oricum atlantiștii erau cu 500.000 în plus, fără a mai lua în calcul 1,7 milioane de la Ciolacu.", a spus Val Vâlcu.
„Da, și eu zic că euro-atlantiștii vor câștiga acest referendum. Eu cred, sper că vor câștiga. Nu fac previziuni, nu fac nimic.", a spus Mugur Ciuvică.
Mugur Ciuvică a criticat campania electorală a candidatului Călin Georgescu, afirmând că acesta a folosit o propagandă simplistă, bazată pe mesaje populiste și sloganuri general acceptate despre pace, sănătate și iubire. El a atras atenția că aproximativ 2 milioane de români au fost influențați de această propagandă simplistă.
„2 milioane și ceva de români au crezut o vrăjeală cretinoidă, adică propagandă, propagandă pentru proști. Rușii, în România, nu zic că țin cu rușii. Pro-rușii din România spun că e rău Occidentul, cam asta e propaganda rusească din România. Domnul ăsta, Georgescu, a avut toate chestiile care apar acum cu Rusia, anti-NATO, anti-UE, anti alea, el în campania asta electorală în care a crescut din nimic, de la 0 la 23%, nu a spus un cuvânt despre asta. El a făcut o propagandă din asta penibilă. Sloganul lui de campanie a fost: „Să fie bine, să nu fie rău”, și le-a spus oamenilor cu mașinăria asta de împins pe rețele sociale, TikTok: „Votați-mă ca să fie bine, să nu fie rău.”
Le-a spus așa: „Îl iubim pe Iisus Hristos, nu pe Satana” – ce e mai adevărat decât asta?
„Vrem pace, nu vrem război” – absolut orice om normal la cap, dacă îl întrebi, zice că vrea pace.
„Vrem sănătate, nu boală” – absolut firesc.
„Vrem iubire, nu ură” – păi normal că vrem iubire, nu ură.
Și a mai spus, pe diverse tonuri, melodia aia pe care o cântă românii la beție sau de 1 decembrie, „noi aici să fim pe veci stăpâni". Astea 5 idei mari și late, așa la baza bazei, pe astea și-a făcut el campania. Au fost 2 milioane de oameni care au votat un ins care le-a promis că în România o să fie bine, nu o să fie rău.”, a spus Mugur Ciuvică la emisiunea „Miercurea Neagră", de pe DC News, DC News TV și ȘtiriDiaspora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu