EXCLUSIV  Ciuvică: De ce parlamentarii au decis creșterea salariilor aleșilor locali / video

Inquam Photos / Alberto Groşescu
Inquam Photos / Alberto Groşescu

Mugur Ciuvică a fost întrebat de ce parlamentarii le-au crescut salariile aleșilor locali.

Răspunsul lui a fost simplu: „pentru că au nevoie de ei la alegeri”.

„Parlamentarii le-au majorat salariile primarilor pentru că au nevoie de ei la alegeri”, a zis Mugur Ciuvică în cadrul emisiunii Miercurea Neagră de la DC News.

Întrebat de ce magistraților nu le-au majorat, Mugur Ciuvică a spus: „Le majorează încontinuu, dar nu sunt campanii împotriva lor”, moment în care Diana Tache a adăugat: „La magistrați mai sunt și sporuri - de hrană, de haine etc”.

Răspunsul complet îl găsiți în ultimele două minute ale emisiunii:

Youtube video image

VEZI ȘI: Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a anunţat, miercuri, că nu va aplica nicio mărire de salarii pentru el şi viceprimari

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a anunţat, miercuri, că nu va aplica nicio mărire de salarii pentru el şi viceprimari, afirmând că „este o perioadă în care trebuie să fim mai chibzuiţi cu banul public".

Primarul a spus că în loc de suplimentarea bugetului de salarii, ca să poată opera orice majorare, a preferat să ia 5.000.000 de lei de la capitolul salarii, printr-o rectificare bugetară, pentru a da aceşti bani Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„După cum aţi văzut, am luat de la salarii, nu am mărit. (...) Refuz să semnez majorarea salariilor pentru mine şi pentru colegii viceprimari. Este o perioadă în care trebuie să fim mai chibzuiţi cu banul public şi nu cred că este cazul să facem astfel de cheltuieli suplimentare", a afirmat edilul.

El a precizat pentru Agerpres că deocamdată nu ia în calcul majorarea salariilor conducerii Primăriei în 2023.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de aprobare a OUG 115/2022, aprobând un amendament care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor.

La dezbateri, deputaţii AUR şi USR au criticat majorarea salariilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedintele consiliilor judeţene, în timp ce reprezentanţii PNL, PSD şi UDMR şi minorităţi au susţinut că aleşii locali trebuie să beneficieze de salarii mai mari pentru a nu fi discriminaţi.

„Aţi făcut un artificiu de imagine şi aţi introdus parlamentarii în toată această ordonanţă de urgenţă ca să se uite de fapt cui vreţi să daţi sporuri. În afară de parlamentari, trebuiau eliminaţi şi primarii, consilierii locali, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii judeţeni pentru că nu e un moment potrivit. O să creăm falii în societate, tot mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi, sunt oameni cu salarii de 1.500 lei, cu pensii de 1.000 lei, cu ajutoare de handicap de 300 şi 500 lei", a spus deputatul AUR George Simion.

Deputatul USR Oana Ţoiu a susţinut că actuala coaliţie îi pune pe primul loc pe demnitari.

„Coaliţia renunţă la votul românilor. Îi puneţi pe primul loc pe demnitari. În România, în care unul din trei angajaţi are sub salariu minim, sunt măriri de 1.700 de lei la cei care sunt în fruntea salarizării. (...) Salariile pot fi crescute şi fără acest amendament. Ce creşteţi? Sunt salariile demnitarilor, ale celor care au deja salarii mari. E coaliţia nedreptăţii", a adăugat Ţoiu.

Deputatul PNL Florin Roman a spus că trebuie 'dreptate' pentru primari.

„Niciunul dintre cei care suntem aici nu am fost aleşi vreodată în calitate de parlamentari uninominal, ci am fost aleşi pe listele unor formaţiuni. Cineva încearcă să spună astăzi că ceea ce au ales oamenii în mod direct nu este reprezentativ. Eu cred că este o foarte mare greşeală. Aşa cum s-a atacat biserica, aşa cum se atacă armata, aşa cum se atacă administraţia publică locală, oamenii aleşi direct de cetăţeni, este o foarte mare greşeală. Opriţi atacul la instituţiile importante şi democratice ale statului român", a afirmat Roman.

El a mai spus că, prin amendamentele introduse, se repară o discriminare "care spune că toţi bugetarii din 2018 până în 2022 trebuie să ajungă la un nivel egal".

„Astăzi ce facem? Venim şi îi atacăm pe aleşii locali. De ce să-i atacăm pe aleşii locali? Pentru că fac apă, pentru că fac drum, pentru că fac canal, pentru că fac dispensare, pentru că fac educaţie?", a adăugat deputatul PNL, menţionând că proiectul de lege trebuie votat pentru ca primarii să nu fie discriminaţi.

Deputatul UDMR Csoma Botond a afirmat că prin acest proiect se repară o inechitate care există de ceva vreme.

„Nu poate să existe o diferenţă între administraţia publică centrală şi administraţia publică locală. Nu trebuie să-i anatemizăm şi să-i împroşcăm cu noroi pe primari, viceprimari, vicepreşedinţi şi preşedinţi de consilii judeţene. Nu trebuie să avem o abordare de luptă de clară şi să-i asmuţim pe oameni împotriva administraţiilor locale pentru că nu rezolvăm nimic", a spus deputatul UDMR.

Deputatul PSD Alfred Simonis a arătat că aleşii locali trebuie să beneficieze de salarii mărite pentru ca administraţiile publice locale să fie performante.

"Ceea ce s-a întâmplat la Senat a fost o eroare. Erori s-au mai făcut - spre exemplu, atunci când USR a votat pensii speciale la Consiliul Concurenţei. AUR a votat la Senat creşterea salariilor parlamentarilor şi au spus că a fost o eroare. Dacă vă acceptăm noi erorile, acceptaţi-le şi voi pe ale noastre", a afirmat Simonis.

El a dat exemple privind majorarea salariilor aleşilor locali, susţinând că salariul primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, ar creşte cu 1.000 lei. „Avantajul este că şi salariile angajaţilor vor creşte odată cu salariul primarului şi viceprimarului", a mai spus Simonis, menţionând că aceste salarii trebuie mărite dacă se doreşte ca administraţiile publice să fie performante.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel