Mugur Ciuvică a spus că președintele rus Vladimir Putin speră să rupă susținerea oferită Ucrainei de către Occident.
„Putin și-a luat-o în freză clar pe front, în etape. Și-a cam luat-o și de la potențialii aliați. India i-a spus cel mai hotărât gata cu războiul. Și Erdogan i-a spus. Deci, nici aliați nu are. Și, atunci, în loc să caute o cale de ieșire, se afundă și mai mult în treaba asta”, a spus Mugur Ciuvică, miercuri, în cadrul emisiunii „Miercurea neagră” de la DCNewsTV.
„Umflă ideea că Rusia nu se bate cu Ucraina, ci cu Occidentul, mergând pe ideea că există un curent de oameni, partidulețe care transmite: totuși, ucrainenii sunt și ei răi, e treaba lor, hai să nu ne mai băgăm noi, să terminăm și cu sancțiunile că o să ne fie frig la iarnă, să-i lăsăm pe ei să se descurce acolo, să facă un armistițiu, să negocieze. Există curentul acesta. Putin vrea să-l amplifice, în timp ce sperie Occidentul că o să dea cu bomba nucleară. Asta este strategia, să vedem cum o să reacționeze Occidentul. Eu cred că nu se va speria”, a mai spus Mugur Ciuvică.
„Ucrainenii au câștigat în ultima vreme, dar e destul de clar că, fără ajutor din Occident, erau terminați. Dacă mâine s-ar opri ajutorul, rușii îi dovedesc pe ucraineni. Putin speră să rupă susținerea din partea Occidentului. Eu nu cred că o să reușească”, a conchis Mugur Ciuvică.
Amintim că preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat, miercuri, o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale" în Ucraina, în cursul unui discurs televizat către naţiune, potrivit TASS, Reuters şi AFP.
Vladimir Putin a declarat că a semnat un decret privind mobilizarea parţială începând de miercuri a rezerviştilor pentru „operaţiunea militară specială" în Ucraina, ale cărei obiective nu s-au schimbat, a asigurat el.
În discursul său televizat, anunţat iniţial pentru marţi seara, dar care fusese amânat din motive neprecizate, preşedintele rus a afirmat că obiectivul său este „eliberarea" Donbasului, zonă minieră din estul Ucrainei compusă din regiunile Doneţk şi Lugansk şi că majoritatea populaţiei din această zonă nu doreşte să revină la ceea ce el a numit "sub jugul" Ucrainei.
Vladimir Putin a spus că sprijină referendumurile de anexare care vor fi organizate în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.
Premierul Nicolae Ciucă a reacționat, miercuri, după anunţul preşedintelui Vladimir Putin cu privire la mobilizarea rezerviştilor.
„Azi e Ziua Internaţională a Păcii şi, în loc să o celebrăm cum se cuvine, din păcate, în această dimineaţă, am luat act de declaraţiile preşedintelui Putin, am luat act cu îngrijorare cu privire la mobilizarea parţială a armatei Federaţiei Ruse şi la desfăşurarea aşa-zidelor referendumuri”, a spus premierul Nicolae Ciucă în şedinţa de Guvern de marți.
„Ne menţinem atitudinea echilibrată şi vom continua să analizăm cu calm evoluţia situaţiei împreună cu aliaţii noştri din NATO şi partenerii din UE. Îmi exprim, totodată, speranţa ca situaţia în zona de conflict să nu escaladeze”, a spus Nicolae Ciucă.
Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat discursul ținut miercuri dimineață de președintele rus:
„Este un lucru foarte rău pe care trebuie să îl vedem cu toții. Războiul din Ucraina intră într-o nouă fază. Nici pomeneală să se încheie, după gravele insuccese militare pe care le-a avut Putin în Ucraina. El face același lucru ca Iosif Vissarionovici St#lin. Va arunca sute de mii, milioane de soldați ruși, pe teritoriul Ucrainei, prost înarmați, prost echipați, prost instruiți, dar mulți. Cu puști și bombe vor rade totul în fața lor, militar sau civil! În tot discursul a insuflat rușilor ideea că țara sa se luptă cu NATO și cu Occidentul, nu cu Ucraina, însă nu a luat deloc în calcul că el, Putin, a invadat Ucraina, nu Ucraina a invadat Rusia. Pentru a-și mobiliza oamenii a spus că Occidentul se pregătește să intre pe teritoriul Rusiei, că ”maica Rusia” este amenințată. Este absurd!
Sunt 3 idei principale, dincolo de această propagandă a lui Putin:
1.Va organiza referendumuri, chipurile pentru a salva populația rusă din Ucraina.
2. Mobilizare parțială. Nu știm cât de parțială, dar asta poate înseamnă sute de mii, poate 1 milion de militari în plus în Ucraina. Este o masă uriașă de oameni care poate provoca o catastrofă umanitară ce nu s-a mai văzut de la Al Doilea Război Mondial.” Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News