Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva organizează „Ziua Porților Deschise” pe șantierul arheologic de la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea de Munte), jud. Hunedoara.
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei împreuna cu instituțiile partenere vă invită sâmbătă, 31 august a.c., începând cu ora 10.00, să vizitați situl arheologic de la Grădiștea de Munte, jud. Hunedoara, cu ocazia „Zilei Porţilor Deschise - Sarmizegetusa Regia 2013”.
Proiectul de cercetare arheologică “Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei” este coordonat de MNIT și se desfășoară în parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Administraţia sitului arheologic Sarmizegetusa Regia din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara fiind susținut financiar de către Ministerul Culturii.
“Scopul organizării acestui eveniment este acela de a aduce mai aproape rezultatele cercetărilor arheologice recente și monumentele dacice din zona Munţilor Orăştiei de publicul interesat de cunoașterea civilizației dacice. Cei ce vor alege să răspundă invitaţiei noastre vor beneficia de ghidaje gratuite, complete, efectuate de membrii colectivului de cercetare arheologică la toate monumentele vizibile din zona cetăţii şi zona sacră şi vor avea ocazia să viziteze șantierul arheologic aflat în curs de desfăşurare.”, a explicat dr. Carmen Ciongradi, director general al MNIT.
De asemenea, în cadrul unui atelier special, specialiștii colectivului de cercetare vor prezenta publicului obiecte descoperite în timpul campaniei arheologice de anul acesta, iar într-un spaţiu special amenajat se vor putea viziona proiecţii video cu reconstituiri virtuale ale unor monumente şi obiecte aparţinând civilizaţiei dacice.
Vă aşteptăm cu drag!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu