CJD va oferi sprijin financiar Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani de la Dealu.
Astăzi, președintele CJD a avut o întâlnire cu o delegație a Asociației Militarilor Veterani AMVVD.
"Fiecare zi este dedicată unei noi activități în beneficiul celor pe care îi reprezentăm. Principalul obiectiv de îndeplinit, în viitorul apropiat, este asigurarea spațiului necesar poziționării celor 6 containere de locuit, precum și asigurarea tuturor nevoilor celor care își vor găsi liniștea și siguranța în acest loc, transmite Gazeta Dâmboviţei.
Costurile sunt ridicate, atât la servicii, cât și la materiale, iar pentru finalizarea lucrărilor premergătoare, o delegație formată din Marius Apostol, președintele asociației, Iulius Onica și George Niță, vicepreședinți coordonatori, însoțită de viceprimarul comunei Aninoasa, domnul Constantin Marinescu, a mers la președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pentru a-i înainta o listă de nevoi și pentru a solicita sprijinul în procedurile demarate.
Am cunoscut deschidere și cooperare din partea domnului Corneliu Ștefan, care ne-a asigurat că va acoperi costurile, prin fondurile Consiliului Județean, pentru asfaltarea aleii care face calea de acces spre zona destinată amplasării containerelor de locuit, precum și suportarea costurilor transportului și amplasării monumentului „Glorie Eternă”, cel ce va deveni un simbol al Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani.
Pe această cale, dorim să transmitem întreaga noastră considerație pentru implicarea domniei sale și mulțumim că avem, și de această dată, un alt partener în inițiativele noastre." au precizat reprezentanții Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani, relatează sursa citată.
Inițiativa înființării Centrului de Recuperare și Refacere pentru Veterani aparține Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.), organizație înființată în anul 2013 și care a devenit, în anul 2017, asociație de utilitate publică.
Obiectivul pe termen lung al Asociației este realizarea primului Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani din România, specializat în îngrijirea veteranilor cu afecțiuni medicale în secții de traumatologie, ortopedie, neurologie, psiho-psihiatrie, medicină internă și cardiologie. Proiectul prevede, de asemenea, înființarea unei baze sportive moderne și a unei baze de agrement și relaxare.
Terenul și construcțiile Centrului au fost atribuite gratuit A.M.V.V.D. de Primăria Târgoviște pentru o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă jumătate din timp.
Pe actualul amplasament a funcționat Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, unde a studiat, printre alţii, şi regele Mihai, și ulterior, pentru o scurtă perioadă, spitalul „MĂNĂSTIREA DEALU".
Primul pavilion, în suprafață de 5.202 metri pătrați, a fost reabilitat în proporție de 30 la sută, iar lucrările la cel de-al doilea pavilion, în suprafață de 16.506 metri pătrați, sunt preconizate a începe de anul viitor.
Obiectivul este dimensionat pentru cel puțin 120 de pacienți (internare și/sau ambulatoriul de specialitate) și 40 de cadre medicale de specialitate.
La etaj vor fi disponibile 76 de paturi pentru spitalizare continuă cu funcțiuni pentru persoanele cu dizabilități și pentru cazare în regim hotelier, pentru familiile acestora.
În urma finalizării primului pavilion, veteranii vor putea beneficia de tratament atât fizic cât și psihic de specialitate, astfel încât recuperarea lor să se desfășoare în țară, alături de familiile lor.
A doua clădire va putea asigura cazarea a peste 400 de veterani și familiile acestora pe fiecare serie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News