CJ Cluj a dispus un audit extern la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj şi sesizează Avocatul Poporului în cazul copilului de 9 ani omorât în condiţii suspecte, în acest mama fiind arestată.
"Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a dispus un audit general extern la D.G.A.S.P.C. Cluj, efectuat de o societate specializată neutră, audit care să releve situaţia clară a instituţiei, anume: proceduri de protecţie socială, managementul de caz, personal, angajări, investiţii. De asemenea, având în vedere gravitatea cazului cât şi deficienţele de sistem care au dus la această situaţie, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj sesizează instituţia Avocatului Poporului", se arată într-un comunicat trimis, marţi, de CJ Cluj.
Un copil de 9 ani a fost găsit mort, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuinţă din Cluj-Napoca şi cu urme de violenţă pe corp, iar ulterior, mama copilului a fost reţinută de poliţişti şi apoi arestată.
"În legătură cu evenimentul tragic petrecut sâmbătă, 6 iulie, a.c., în care un minor în vârstă de nouă ani a decedat, Consiliul Judeţean Cluj face următoarele precizări: 1. Deoarece DGASPC este o instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, ieri, 8 iulie, în regim de urgenţă, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a dispus un control la D.G.A.S.P.C. , control efectuat de Corpul de Control; (...) Analiza preliminară a documentelor ridicate ieri de către Corpul de Control al preşedintelui indică: deficienţe generale de sistem, deficienţe care provin dintr-o legislaţie neclară, excesiv birocratică ce nu analizează în profunzime situaţia copiilor pe tot parcursul evoluţiei cazurilor. Totodată, la acest moment, există şi suspiciuni cu privire la abordarea superficială a interesului superior al copilului de către specialiştii instituţiei în cauză. (...) Documentele ridicate mai relevă faptul că psihologul de caz menţionează faptul că "(mama copilului) este diagnosticată cu retard mintal şi tulburare de personalitate asociată cu tulburări de comportament. Doamna este încadrată în grad de handicap grav (fără însoţitor). Alte aspecte menţionate: impulsivitate, toleranţă scăzută la frustrare, (...) în trecut a experimentat episoade de incoerenţă, comportament inadecvat/agresiv, ideaţie suicidară"", se mai arată în comunicatul CJ Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News