CJSU Argeș a hotărât, marți, relaxarea restricțiilor ca urmare a scăderii incidenței cazurilor de Covid sub 3 la mia de locuitori.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a hotărât, marţi, relaxarea restricţiilor, în tot judeţul, ca urmare a scăderii incidenţei cazurilor de COVID-19 sub 3/1.000 de locuitori.
'Restaurantele, cafenelele, cinematografele, sălile de jocuri de noroc îşi vor putea relua astfel activitatea, în toate localităţile judeţului', se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Argeş, în care se precizează că activităţile se pot desfăşura fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
Conform aceleiaşi surse, măsurile se vor aplica începând de miercuri, 23 decembrie, pentru o perioadă de 14 zile.
În schimb, se interzic în continuare petrecerile publice sau private în spaţiile închise sau deschise, iar circulaţia rămâne restricţionată între orele 23,00-5,00.
'Astfel, focurile de artificii, petrecerile şi mesele festive sunt interzise, inclusiv în noaptea de Revelion. Instituţia Prefectului Argeş vă recomandă să vă petreceţi Crăciunul şi Revelionul acasă, cu familia restrânsă, pentru a minimiza riscul infectării cu noul coronavirus', se mai menţionează în comunicat, conform Agerpres.
Judeţul Argeş a înregistrat, marţi, o incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori în ultimele 14 zile de 2,86. În Argeş s-au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 103 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus şi şapte decese.
De la începutul pandemiei, 17.734 de argeşeni au fost confirmaţi cu COVID-19 şi 515 au murit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News