Curtea Europeană de Justiţie este aşteptată să dea un verdict pe înfiinţarea Superligii Europei, după ce Real Madrid şi Barcelona au refuzat să renunţe la proiect. Tribunalul Comercial din Madrid a solicitat intervenţia judecătorilor europeni.
Publicitate
Cazul Superligii Europene ajunge la CJUE, anunţă presa spaniolă, după ce Tribunalul Comercial din Madrid a făcut o sesizare către CJUE pentru a stabili dacă UEFA și FIFA au făcut abuz de poziție dominantă în fotbal în momentul când le-au cerut celor 12 cluburi fondatoare să renunțe la proiectul Superligii.
#CJUE: la Cour de justice est saisie par le tribunal de commerce de Madrid d’une question sur la violation des règles de #concurrence #UE dans un litige opposant European Super League à @UEFA et @FIFAcom #football #EuropeanSuperLeague (C-333/21)
— Cour de justice UE (@CourUEPresse) May 31, 2021
„Superliga n-a murit! S-au continuat demersurile pentru înființarea ei. Din perspectivă juridică s-a continuat. Acum se discută dacă UEFA și FIFA au făcut abuz de poziție dominantă în fotbal. Unele echipe s-au retras, dar Real Madrid, Barcelona și Juventus au rămas în continuare, nu și-au anunțat retragerea. Ele continuă demersurile pentru apariția Superligii.
Rămâne de discutat în ce formă vor juca echipele care vor fi în Superligă, adică dacă vor putea juca și în competițiile UEFA. Practic, Superliga e un model de business american. Prin această competiție se dorește implementarea unui business american, unde nu există promovare și retrogradare.
Sponsorul e o bancă americană, care finanțează cu 5 miliarde de euro, o sumă foarte mare. La unele dintre aceste echipe investitori sunt americani sau fonduri de investiții americane. Acest model e de succes în SUA. Pentru ei fiecare meci e o finală, așa nu mai stai să joci tururi preliminare sau alte faze ale competiției”, a declarat Cristian Jura, judecător român la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, pentru ProSport.
Javier Tebas, președintele La Liga, care a criticat de fiecare dată intenția cluburilor de a lansa o nouă competiție, se așteaptă ca sancțiunile dictate de UEFA să fie drastice.
"Mă aștept la mai mult decât la o amendă. UEFA are posibilitatea de a nu le permite accesul în Champions League Barcelonei și lui Real Madrid. Cred că vor fi excluse", a spus Javier Tebas, pentru Gol TV, citat de Mundo Deportivo.
Juventus riscă şi excluderea din Serie A
UEFA a decis ca echipele care au acceptat să se retragă din Superligă să încaseze cu 5% mai puțin din încasările pentru performanțele din competițiile europene, în timp ce Juve, Barcelona și Real vor fi trimise la comisiile disciplinare UEFA, unde sunt așteptate pedepse mai drastice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu