CJUE: Solicitanţii de azil nu pot fi privaţi de cazare şi hrană pentru încălcarea regulilor centrelor de primire

CJUE a statuat că directiva europeană 33/2013 interpretată în lumina articolului 1 din Carta drepturilor fundamentale a UE, nu permite statelor membre să aplice în aceste cazuri o sancţiune care constă în a retrage, chiar şi temporar, beneficiul condiţiilor materiale de primire a solicitantului care au legătură cu cazarea, cu hrana sau cu îmbrăcămintea, scrie Agerpres.

Zubair Haqbin este un cetăţean afgan care a sosit în Belgia în calitate de minor neînsoţit. După ce a introdus o cerere de protecţie internaţională, acesta a fost primit într-un centru specializat în astfel de cazuri. În acest centru, el a fost implicat într-o încăierare între rezidenţi de origini etnice diferite. În urma acestor evenimente, directorul centrului de primire a decis să îl excludă, pentru o perioadă de 15 zile, de la beneficiul ajutorului material într-o structură de primire. Pe durata acestei perioade de excludere, Haqbin a petrecut nopţile, potrivit propriilor declaraţii, într-un parc din Bruxelles şi la prieteni.

În aceste împrejurări, instanţa de trimitere, sesizată cu un apel declarat de Zubair Haqbin împotriva hotărârii în primă instanţă prin care a fost respinsă acţiunea sa împotriva deciziei de excludere, a adresat CJUE întrebări cu privire la posibilitatea autorităţilor belgiene de a-i retrage sau de a-i limita beneficiul condiţiilor materiale de primire unui solicitant de protecţie internaţională aflat în situaţia lui Haqbin. Pe de altă parte, având în vedere situaţia particulară a acestuia din urmă, s-a pus problema condiţiilor în care a asemenea sancţiune poate fi aplicată unui minor neînsoţit.

CJUE a precizat mai întâi că sancţiunile prevăzute la articolul 20 alineatul (4) din directiva 33/2013 pot viza, în principiu, condiţiile materiale de primire. Cu toate acestea, astfel de sancţiuni trebuie, conform articolului 20 alineatul (5) din aceeaşi directivă, să fie obiective, imparţiale, motivate şi proporţionale cu situaţia particulară a solicitantului şi ele trebuie, în toate împrejurările, să menţină un nivel de trai demn. Or, o retragere, chiar şi parţială, a beneficiului ansamblului condiţiilor materiale de primire sau al condiţiilor materiale de primire care au legătură cu cazarea, cu hrana sau cu îmbrăcămintea ar fi ireconciliabilă cu obligaţia de a garanta solicitantului un nivel de trai demn. Astfel, o asemenea sancţiune l-ar lipsi pe acesta de posibilitatea de a face faţă celor mai elementare nevoi. În plus, ea ar încălca condiţia proporţionalităţii.

Curtea a adăugat că statele membre au obligaţia de a asigura în permanenţă şi fără întrerupere un nivel de trai demn şi că autorităţile însărcinate cu primirea solicitanţilor de protecţie internaţională trebuie să asigure, în mod încadrat şi pe proprie răspundere, un acces la condiţiile de primire de natură să garanteze acest nivel de trai. Ele nu pot, aşadar, să se mulţumească, astfel cum preconizau autorităţile belgiene, să înmâneze solicitantului exclus o listă cu centre private pentru persoane fără adăpost susceptibile să îl primească.

În ceea ce priveşte o sancţiune care constă în a limita beneficiul condiţiilor materiale de primire, precum o retragere sau o reducere a alocaţiei zilnice, Curtea a precizat că autorităţilor competente le revine sarcina să asigure în orice împrejurări că o asemenea sancţiune este, având în vedere situaţia particulară a solicitantului, precum şi ansamblul circumstanţelor cauzei, conformă cu principiul proporţionalităţii şi nu aduce atingere demnităţii acestui solicitant. În această privinţă, ea a amintit că statele membre pot, în cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (4) din directiva 33/2013, să prevadă alte măsuri decât cele privind condiţiile materiale de primire, cum ar fi menţinerea solicitantului într-o parte separată a centrului de cazare sau transferul acestuia într-un alt centru de cazare.

Pe de altă parte, autorităţile competente pot decide plasarea solicitantului în detenţie, cu respectarea condiţiilor prevăzute de această directivă. În cazul în care solicitantul este un minor neînsoţit şi, prin urmare, o persoană vulnerabilă în sensul directivei 33/2013, autorităţile statelor membre trebuie, cu ocazia adoptării unor sancţiuni în temeiul articolului 20 alineatul (4) din această directivă, să ţină seama în mod deosebit de situaţia particulară a minorului, precum şi de principiul proporţionalităţii. Aceste sancţiuni trebuie, având în vedere, printre altele, articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale, să fie adoptate luând în considerare îndeosebi interesul superior al copilului. Directiva 33/2013 nu împiedică, pe de altă parte, aceste autorităţi să decidă să încredinţeze minorul serviciilor sau autorităţilor judiciare însărcinate cu protecţia tinerilor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News