Clădiri cu bulină. Proprietarii pot fi evacuaţi prin ordin al primarului

Deputaţii Comisiei de administraţie au adoptat cu majoritate de voturi o serie de amendamente la un proiect de lege iniţiat în 2016 de un grup de deputaţi PNL, potrivit căruia proprietarii din clădirile cu risc seismic pot fi evacuaţi prin ordin al primarului, în caz că aceştia refuză să semneze pentru efectuarea lucrărilor.

Conform actului normativ, adoptat de Senat, amendat de deputaţi, în vederea prevenirii unui potenţial dezastru provocat de cutremure, proprietarii şi deţinătorii cu orice titlu al construcţiilor supuse reglementărilor legale au obligaţia de a permite intrarea în imobilele pe care le deţin, pentru desfăşurarea activităţilor de expertizare, de efectuare a măsurătorilor pentru întocmirea documentaţiei cadastrale necesare înregistrării imobilului în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, proiectare sau de execuţie a lucrărilor de intervenţie a construcţiilor sau a altor asemenea lucrări.

În acest scop, persoanele respective vor fi înştiinţate cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de începerea lucrărilor. În caz de refuz, intrarea în orice încăpere a construcţiilor supuse lucrărilor necesare de expertizare, de efectuare a măsurătorilor pentru întocmirea documentaţiei cadastrale necesare înregistrării imobilului în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, proiectare, execuţie sau altor asemenea lucrări se va face prin dispoziţie de primar.

Potrivit aceloraşi dispoziţii, dacă este necesar, primarul va putea dispune restrângerea folosinţei încăperilor din construcţiile supuse lucrărilor respective sau evacuarea temporară pe timpul desfăşurării lucrărilor de intervenţie a construcţiilor în cauză, a persoanelor care nu au eliberat în termen spaţiul deţinut în construcţiilor supuse consolidării.

Decizia de evacuare temporară are caracter executoriu de la data ofertei unei locuinţe de necesitate pentru cazare pe perioada execuţiei lucrărilor de intervenţie şi va putea fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite.

Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura locuinţele de necesitate care satisfac exigenţele minimale prevăzute de legea locuinţei nr. 114 din 1996, precum şi utilităţile pentru aceste locuinţe.

Cheltuielile, asigurate din bugetele locale

Fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor privind mutarea persoanelor evacuate în şi din locuinţele de necesitate şi, după caz, plata chiriei pe perioada execuţiei lucrărilor de intervenţie se vor asigura din bugetele locale.

De asemenea, autorităţile administraţiei publice locale vor asigura spaţiile necesare depozitării, în condiţii de siguranţă şi cu asigurarea accesului proprietarilor, a bunurilor materiale care nu pot fi mutate în locuinţele de necesitate.

Autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî, în condiţiile legii, finanţarea de la bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie, a măsurătorilor pentru întocmirea documentaţiei cadastrale necesare înregistrării imobilului în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară în cazul construcţiilor cu destinaţie de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public.

Conform unui alt amendament, se va proceda la aprobarea prin dispoziţie de primar a deciziei de intervenţie privind expertizarea, întocmirea documentaţiei cadastrale, proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie la construcţiile expertizate tehnic şi încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, în cazul în care proprietarii/ asociaţiile de proprietari au fost notificaţi/notificate/renotificaţi/ renotificate şi nu au procedat la aprobarea deciziei prin hotărârea asociaţiei şi nu au efectuat măsurători pentru întocmirea documentaţiei cadastrale necesare înregistrării imobilului în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, fiindu-le aplicabile prevederile prezentei ordonanţe.

Firmele vor restitui sumele din transferuri de la bugetul de stat

Deputaţii au adoptat un amendament conform căruia şi firmele, nu doar proprietarii, vor restitui sumele alocate din transferuri de la bugetul de stat. Proprietarii vor restitui aceste sume în rate lunare egale fără dobândă, cu o durată de rambursare de până la 25 de ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie; în cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente, iar proprietarii spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă vor restitui sumele alocate de la bugetul local, în rate lunare egale cu o dobândă fixă de 5% pe an, cu o durată de rambursare de până la 5 de ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie.

În cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente. Pentru cazurile de insolvabilitate privind rambursarea costurilor lucrărilor de intervenţie, Consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la cererea proprietarului, îl poate despăgubi cu valoarea locuinţei, asigurându-i totodată calitatea de chiriaş în spaţiul deţinut. Radierea notarii dreptului de creanţă se face numai cu dovada privind achitarea integrală a cheltuielilor efectuate din transferuri de la bugetul de stat şi, după caz, de la bugetul local pentru execuţia lucrărilor de intervenţie. Majorările de întârziere sunt în cuantum de 1% pe lună sau fracţiune de lună, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Proprietarii locuinţelor, persoane fizice, care realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie, pe perioadele in care realizează aceste venituri sunt scutiţi de la plata ratelor lunare.

[citeste si]

Deputaţii au mai decis ca înstrăinarea, în decurs de 5 de ani de la recepţia la terminarea lucrărilor de intervenţie, 'a spaţiilor cu altă destinaţie proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice din construcţiile incluse în programele anuale şi la care s-au executat lucrări de intervenţie finanţate prin transferuri de la bugetul local este condiţionată de rambursarea integrală a ratelor neachitate, conform evidenţei consiliului local, actualizate la data înstrăinări'.

Un alt amendament prevede ca proprietarii de locuinţe, persoane fizice, precum şi proprietarii de spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, persoane fizice şi juridice, situate în construcţii cu destinaţia de locuinţă încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public sunt scutiţi de la plata impozitului pentru spaţiul deţinut, pe durata execuţiei lucrărilor de intervenţie, respectiv de la data începerii lucrărilor de intervenţie prevăzută în ordinul de începere a lucrărilor şi până la data admiterii recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie. Propunerea legislativă vizează modificarea şi completarea O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente şi urmează să fie dezbătută de plenul Camerei Deputaţilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel