Clădirile din centrul istoric al Brașovului stau să cadă pe oameni. Proprietarii, plecați în străinătate

Foto: bizbrasov.ro
Foto: bizbrasov.ro

Clădirile istorice din centrul Brașovului reprezintă un real pericol pentru trecători.

Pompierii din Brașov sunt chemați tot mai des în centrul istoric al orașului pentru desprinderi de tencuială, căderi de țigle și alte probleme legate de clădirile vechi. Polițiștii locali de la Disciplina în construcții au efectuat o acțiune de identificare a clădirilor aflate în stadiu avansat de degradare, scrie bizbrasov.ro.

Polițiștii sunt în plin proces de verificare și inventariere a caselor din cartierul vechi, unele dintre ele reprezentând un pericol iminent atât pentru proprietari, cât și pentru trecători. Deocamdată despre 73 de imobile au fost categorisite astfel, iar cel mai dificil moment al activității este dat de identificarea tuturor deținătorilor de locuințe, unii dintre ei fiind plecați în străinătate. 

Proprietarii caselor degradate sunt, în primă fază, somați să își repare fațadele și acoperișurile (conform Legii 50/1991), iar în cazul nerespectării obligațiilor legale cu privire la aceste aspecte, atunci în etapa a doua se pot aplica sancțiuni, care pot ajunge până la 2.500 de lei, potrivit HCL 61/2021.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel