Claire Wisbey, BAT: Investim peste 300 de milioane de lire sterline anual în cercetarea și dezvoltarea noilor produse din tutun și nicotină

Cu o afacere globală în plină transformare, BAT și-a asumat obiectivul de a construi un viitor mai bun prin reducerea impactului fumatului asupra sănătății.

Publicitate

Pentru aceasta, compania investește masiv în cercetare și dezvoltarea noii generații de produse, care să îi sprijine pe fumători să facă o schimbare cu impact pozitiv. Claire Wisbey, Director de comunicare științifică în cadrul companiei, vorbește într-un interviu recent despre strategia de transformare BAT. 

Suntem o afacere care se transformă, în care consumatorii, știința și inovația sunt în centrul a tot ceea ce facem, declară reprezentantul BAT. “Compania investește peste 300 de milioane de lire sterline anual în cercetarea și dezvoltarea produselor noastre și pentru a ne asigura că putem oferi fumătorilor adulți produsele pe care le doresc, deoarece știm că unul dintre principalele motive pentru care oamenii se întorc la fumat este că nu găsesc o alternativă care se potrivește cu preferințele lor individuale,” afirmă Claire Wisbey.

De asemenea, compania investește permanent în noi studii pentru a consolida baza de argumente și dovezi științifice care să susțină produsele acesteia din noile categorii, inclusiv studii clinice de pionierat pentru glo, produsul BAT care încălzește tutunul, dar și pentru produsele de vapat sau cele moderne pentru uz oral din portofoliul companiei. Până în prezent, BAT a avut peste 155 de lucrări științifice publicate în reviste științifice independente.

În privința obiectivelor BAT și a domeniilor pe care compania se concentrează pentru a construi un viitor mai bun, Claire Wisbey declară: “Știm că cea mai mare parte a riscurilor asociate fumatului este cauzată de substanțe nocive produse prin arderea tutunului, nu de nicotină în sine. De aceea am dezvoltat o gamă de produse alternative cu risc redus* care conțin nicotină, dar nu implică arderea tutunului. Astfel oferim consumatorilor posibilitatea de a alege: avem trei categorii diferite de astfel de produse - produse pentru vapat, produse care încălzesc tutunul (THP) și produse moderne cu nicotină pentru uz oral. Toate produsele noastre sunt dezvoltate la standarde ridicate de calitate, fiind supuse la mii de ore de testare înainte de a ajunge la consumator.”

Transformarea companiei este susținută de obiective clare și măsurabile precum generarea de venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025 și creșterea numărului consumatorilor noștri de produse care nu ard tutunul la 50 de milioane până în 2030, la nivel global. BAT înregistrează deja progrese semnificative în acest sens: veniturile din noile categorii au crescut cu 37% comparativ cu 2021, ajungând la un total de 2,8 miliarde de lire sterline în 2022.** Odată cu lansarea de noi produse inovatoare pentru consumatori, corelată cu extinderea geografică a mărcilor, numărul consumatorilor de produse BAT care nu implică arderea tutunului a crescut în 2022 cu 4,2 milioane, ajungând la 22,5 milioane.

* Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

** Raportul anual BAT, Februarie 2023

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel