Mai mulți membri din familia lui Bercea Mondial au fost trimiși în judecată luni, 23 iunie.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată pe numele a cinci persoane. Toate au legătură cu familia lui Bercea Mondial.
Iată comunicatul DNA:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
CONSTANTIN MARIUS, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă
ANGHEL IZAURA - concubina primului menționat, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante
ANGHEL GRINICĂ – ION, minor în vârstă de 17 ani - fiul celei de-a doua menționate, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj cu circumstanţe agravante,
ANGHEL FLORIN, (aflat în penitenciar, în executarea unei pedepse dispusă într-o altă cauză), fratele celei de-a doua menţionate, pentru săvârşirea a 3 infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă
ANGHEL FĂNICA, mama celei de-a doua menţionate, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 01.11.2013, inculpatul Anghel Florin a exercitat ameninţări asupra unei persoane, constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv presupusa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro.
La data de 26.03.2014, inculpaţii Anghel Fănica şi Anghel Florin au exercitat ameninţări asupra unei persoane (martor în prezenta cauză), cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor.
La datele de 26.05.2014 şi 29.05.2014, inculpaţii Constantin Marius, Anghel Izaura şi Anghel Grinică Ion au exercitat constrângeri asupra persoanei vătămate, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro.
La data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit împreună cu ceilalți doi inculpați suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.
Raportat la această infracțiune de șantaj, reţinerea prevederilor privind circumstanța agravantă este justificată deoarece aceasta a fost comisă în forma de participaţie a coautoratului de trei inculpaţi (Constantin Marius, Anghel Izaura și inculpatul minor Anghel Grinică Ion).
La data de 31.05.2014, inculpatul Anghel Florin, în cadrul unei discuţii telefonice purtate din Penitenciarul Colibaşi cu persoana vătămată, i-a solicitat acesteia să îşi retragă plângerea formulată şi să dea declaraţii din care să rezulte inexistenţa faptei de şantaj investigată în prezenta cauză, astfel încât inculpatul Constantin Marius să fie pus în libertate prin admiterea contestaţiei formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanţa. Inculpatul Anghel Florin a amenințat că, în caz contrar, va da în vileag, prin intermediul presei, fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată şi pentru familia acesteia, respectiv implicarea ei în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, urmând să disemineze şi o presupusă înregistrare având ca obiect aceste aspecte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu