Liderul clanului Butoane s-a predat. El a dispărut după ce procurorii DIICOT au făcut percheziții și rețineri într-un dosar de proxenetism, șantaj și organizare ilegală de jocuri de noroc.
Octavian Grecu, zis "Butoane" a fost căutat, iar apoi dat în consemn la frontieră. În primă instanță, el a fost pus sub control judiciar, însă procurorii au câștigat după recurs și s-a decis arestarea preventivă. Interlopul s-a predat și în prezent se află în arest.
Potrivit procurorilor, începând cu anul 2012, pe raza municipiului Giurgiu s-a constituit un grup infracţional organizat condus de către patru suspecţi, tatăl şi cei trei fii ai săi, care folosea persoane interpuse pentru camătă, şantaj şi proxenetism.
S-a reţinut că liderii clanului "Butoane" identificau persoane care nu îndeplineau condiţiile necesare în vederea obţinerii unor credite bancare şi, folosindu-se de interpuşi, le împrumutau cu sume mari de bani. Cu această ocazie, se stabilea o dobândă lunară şi un termen limită de restituire a sumei, obligându-se persoanele împrumutate să pună gaj imobile sau autoturisme cu o valoare mult mai mare, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu interpuşii, au explicat sursele citate.
După restituirea sumelor de bani împrumutate şi a dobânzilor, care ajungeau în final la liderii clanului, interpuşii solicitau alte sume de bani, motivând că nu vor da înapoi autoturismele şi imobilele, întrucât ei sunt proprietari de drept. Persoanele vătămate, fiind în imposibilitate de achitare a noilor sume de bani, pierdeau bunurile lăsate gaj ori erau nevoite să le cumpere din nou la un preţ apropiat de cel al pieţei, au precizat sursele judiciare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News