Simona Halep se menține pe locul 2 în ierarhia WTA, dată publicității luni, deși, săptămâna trecută, sportiva din România a fost eliminată în optimi la Wuhan şi a abandonat în primul tur la China Open.
Publicitate
Cu 6.670 de puncte, Simona Halep este devansată în continuare de americanca Serena Williams (11.285 puncte). Pe locul trei în lume se clasează rusoaica Maria Sharapova cu 4.692 de puncte.
Serena Williams, aflată pe prima poziţie pentru a 261-a săptămână, devine astfel deţinătoare unică a locului trei în ierarhia all-time a jucătoarelor cu cele mai multe săptămâni petrecute pe primul loc mondial, după ce săptămâna trecută, era la egalitate Chris Evert. Primele două locuri sunt ocupate de Steffi Graf - 377 de săptămâni şi Martina Navratilova - 332.
TOP 10 WTA:
1. Serena Williams (SUA) 11.285 puncte
2. Simona Halep (România) 6.670
3. Maria Sharapova (Rusia) 4.692
4. Petra Kvitova (Cehia) 3.851
5. Garbine Muguruza (Spania) 3.691
6. Lucie Safarova (Cehia) 3.406
7. Flavia Pennetta (Italia) 3.253
8. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.225
9. Karolina Pliskova (Cehia) 3.220
10. Angelique Kerber (Germania) 3.220.
În top 200 în clasamentul WTA se mai află, în afara Simonei Halep, şase românce: Irina Begu - menţinere pe locul 26, cu 1925 de puncte, Monica Niculescu - urcare de pe 47 pe 46, cu 1145 de puncte, Alexandra Dulgheru - coborâre de pe 55 pe 57, cu 976 de puncte, Andreea Mitu - coborâre de pe 85 pe 93, cu 659 de puncte, Patricia Maria Ţig - urcare de pe 115 pe 110, cea mai bună clasare din cariera sa, cu 553 de puncte şi Ana Bogdan - coborâre de pe 149 pe 152, cu 366 de puncte, potrivit digisport.ro.
În clasamentul de dublu, Irina Begu, finalistă alături de Monica Niculescu la turneul de la Wuhan, a urcat de pe locul 52 pe poziţia 37, cu 2115 puncte. Monica Niculescu a urcat de pe poziţia 58 pe 39, cu 1930 de puncte, iar Raluca Olaru a coborât de pe 44 pe 47, cu 1645 de puncte.
Cât privește clasamentul câștigurilor, Simona Halep se menține pe locul trei cu 3.598.847 dolari, după Serena Williams și Flavia Pennetta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu