Clătirea gurii poate dezvălui semne timpurii ale bolilor cardiovasculare

FOTO: Freepik @eddows-animator
FOTO: Freepik @eddows-animator

Clătirea gurii poate să dezvăluie semnele timpurii ale bolilor cardiovasculare, afecțiuni care se află în topul cauzelor de deces.

Publicitate

Clătirea gurii face parte din îngrijirea orală, importantă atât pentru aspectul estetic, cât și pentru sănătate, știută fiind legătura dintre sănătatea dinților și sănătatea generală.

Astfel, nivelurile ridicate de celule albe din sânge din saliva unor adulți tineri, altfel sănătoși, ar putea servi drept semnal de avertizare timpurie pentru bolile cardiovasculare, potrivit unui studiu recent realizat de cercetători din Canada.

În timp ce numărul de celule albe din sânge este o măsură verificată a inflamației orale, echipa din spatele investigației crede că rezultatele lor ar putea fi folosite pentru a dezvolta o simplă clătire a gurii pentru a testa în mod curent riscul de boli de inimă.

"Testul de clătire a gurii ar putea fi folosit la controlul anual la medicii de familie sau la dentist.

Este ușor de implementat ca instrument de măsurare a inflamației orale în orice clinică", spune parodontologul Michael Glogauer de la Universitatea din Toronto.

Boala gingivală, asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare

Boala gingivală, inflamația gingiilor, poate duce la modificarea vaselor de sânge de la nivelul gingiilor, fiind asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare.

”Începem să vedem mai multe relații între sănătatea orală și riscul de boli cardiovasculare”, spune autorul principal Ker-Yung Hong, un student la stomatologie care era la Universitatea McMaster la acea vreme, potrivi Science Alert.

Cu toate acestea, nu este clar efectul pe care îl au nivelurile ușoare de inflamație orală asupra inimii, în contextul în care în cadrul studiilor au fost mai multe persoane care par sănătoase.

”Dacă observăm că sănătatea orală poate avea un impact asupra riscului de a dezvolta boli cardiovasculare chiar și la persoanele tinere și sănătoase, această abordare holistică poate fi implementată mai devreme”, adaugă Hong.

Cum a decurs studiul

După ce au ținut post timp de cel puțin șase ore și au băut doar apă, 28 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani și-au clătit gura cu apă de la robinet timp de 10 secunde, au așteptat două minute, apoi s-au clătit din nou cu soluție salină sterilă pentru a furniza probe de salivă pentru numărarea celulelor albe din sânge.

Cercetătorii au efectuat apoi o serie de teste pentru a evalua riscul de boli de inimă al fiecărui participant, inclusiv o electrocardiogramă (ECG) pentru a verifica funcționarea inimii și o măsurare a tensiunii arteriale în repaus.

La analiza rezultatelor, cercetătorii au descoperit că un număr ridicat de celule albe din sânge în saliva tinerilor sănătoși participanți era legat de artere mai puțin sănătoase și de un risc crescut de boli cardiovasculare.

Citește și: Dieta care îți întinerește inima. Ce trebuie să mănânci pe parcursul unei zile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel