EXCLUSIV  Claudia Țapardel (PSD) nimicește opoziția. Ce zice despre USR și PNL

Claudia Țapardel (PSD) susține că opoziția nu are voturile necesare pentru căderea Guvernului Dăncilă.

„Nu au voturile necesare pentru căderea Guvernului. Și, mai mult decât atât, dincolo de discursul public demagog, oamenii trebuie să înțeleagă că ei nu își doresc să vină la guvernare. Cel puțin până la alegerile prezidențiale, nu își doresc nici măcar o secundă. Cei de la USR visează la alegeri anticipate. PNL, deși declară public că și-ar dori o guvernare, nu are nici măcar o propunere de prim-ministru care să fie agreată de către membri de partid. Celelalte grupări politice din Parlament nu au un acord sau o viziune cu privire la un Guvern al opoziției.

Nu mai vorbesc că, atunci când vii la guvernare, dacă ești serios, dacă te gândești la dezvoltarea acestei țări, vii și cu un program de guvernare, mai ales că noi ne îndreptăm anul următor spre alegeri parlamentare. Cu un an înainte de alegeri, orice partid care se respectă, mai ales când pretinde că vrea să fie la guvernare, ar trebui să aibă deja un program de guvernare foarte bine articulat”, a declarat Claudia Țapardel în cadrul unui interviu acordat DCNews.

Ulterior, a precizat: „Eu nu am văzut nici măcar o măsură serioasă dintr-un program de guvernare pe care aceștia să o propună. Nici atunci când atacă propunerile pe care noi le avem, nu am văzut să vină cu o altă măsură serioasă, responsabilă. Aș vrea să văd un proiect de lege propus de opoziție și să pot zice: cred că și noi, PSD, ar trebui să ne asumăm acest proiect de lege”.

„Nici măcar o dezbatere serioasă în spațiul public nu au asupra a ceea ce înseamnă a guverna în România", a adăugat Claudia Țapardel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel