România ține capul de afiș în Parlamentul European. Frans Timmermans, prim-vicepreședintele CE, va avea un schimb de opinii în Comisia LIBE a PE, referitor la situația din România. Miercuri, deputații europeni discută despre reforma sistemului judiciar din România și despre statul de drept. Viorica Dăncilă participă miercuri la această discuție.
”În calitate de europarlamentar al României, îmi exprim nemulțumirea față de presiunea uriașă care se face asupra țării noastre, prin cele două dezbateri legate de România într-o singură săptămână. Este o situație fără precedent care, din păcate, nu face decât să lovească în imaginea României pe plan extern. Este scandalos ce se întâmplă în Comisia LIBE, acolo unde inițial trebuia să aibă loc o dezbatere, de altfel necesară, despre protocoalele secrete și efectele acestora în justiția din România. În câteva ore, totul a fost schimbat, urmând ca membrii Comisiei Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European să discute, în prezența prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, situația din România dar din perspectiva independenței justiției și respectării statului de drept. Iar totul se face fără ca reprezentanții instituțiilor de la București să fie invitați pentru a prezenta poziția țării noastre”, a declarat europarlamentarul social-democrat, Claudia Țapardel.
Dezbaterea din plenul Parlamentului European, în prezența premierului Viorica Dăncilă, ar fi fost normală dacă s-ar fi axat pe teme ca viitorul UE și proiectele foarte importante legate de preluarea de către România a Președinției Rotative a Consiliului Uniunii Europene, afirmă europarlamentarul.
”Felul în care cele două dezbateri au fost programate, tematica abordată, arată foarte clar că România este discriminată la nivelul Uniunii Europene și, în niciun caz, nu este o dovadă de unitate la nivel european, mai ales că viitorul UE este și așa extrem de încercat de numeroase provocări”, a precizat Claudia Țapardel.
Nu trebuie uitat contextul politic în care se desfășoară toate aceste acțiuni împotriva României și actorii politici implicați. Vârf de lance este Manfred Weber, liderul grupului PPE din Parlamentul European, care este în plină campanie electorală și aspiră să îi ia locul lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene, fiind susținut puternic de cancelarul german, Angela Merkel.
”Este un joc murdar înainte de alegeri, în care fiecare își vede strict interesul personal și este dispus să facă orice pentru voturi, iar cel mai bun exemplu aici este liderul popularilor europeni, Manfred Weber, care conduce această ofensivă împotriva României. De asemenea, este un atac sistematic la adresa Guvernului social-democrat de la București, ales în mod legitim, dar și un atac concertat asupra social-democrației europene în contextul în care majoritatea guvernelor social-democrate din Uniunea Europeană se confruntă cu astfel de atacuri din partea adversarilor politici”, a explicat europarlamentarul social-democrat.
”Este o campanie de defăimare a României, la care iau parte politicieni europeni, aflați în propriile campanii de imagine, împreună cu o parte a europarlamentarilor români. Este regretabil că unii colegi români contribuie activ şi sunt de acord cu felul în care imaginea României este distrusă pe plan extern pentru nişte interese politice mărunte şi de moment”, a declarat Claudia Țapardel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu