Costul deplasărilor lui Klaus Iohannis, la secret. Claudiu Năsui (USR) a dat în judecată Administrația Prezidențială: Circulă cu cea mai scumpă aeronavă de lux

Claudiu Năsui (USR) a dat în judecată Administrația Prezidențială pentru că nu oferă informații publice despre deplasările președintelui.

 

"Ne dau pe spate deplasările pentru că ce ştim este că preşedintele ţării noastre, într-o perioadă de criză bugetară, cu un deficit mare, cu creşteri de taxe şi cu sărăcie şi sărăcire continue, circulă cu cea mai scumpă aeronavă de lux privată care este disponibilă de închiriat. Este practic posibil un cost mai mare decât pentru miliardarii lumii, pentru Elon Musk, pentru Bill Gates, care au aeronava lor, nu trebuie să o închirieze. Eh, statul român închiriază o aeronavă de la un furnizor privat şi nu orice aeronavă! Cea mai scumpă din gama lor! Atunci ne dăm seama de costuri doar de acolo.

Am cerut oficial, acum o lună, să ni se prezinte şi nouă aceste cheltuieli. Mi s-a spus, iniţial, că mi se dă răspunsul, dar că mi se cere un răgaz. Am aşteptat 30 de zile, exact aşa cum mi s-a cerut, am fost de bună-credință, dar și după 30 de zile, termen care s-a împlinit acum 5 zile, văd că nu mi se dă niciun răspuns. Şi, atunci, având o experiență cu instituţiile statului care refuză accesul la informaţii publice, m-am hotărât să dau în judecată.", a spus Claudiu Năsu, la Digi 24.

"Este fals!"

"Referitor la ce spune preşedintele, că ar încălca legea (n.r. dacă oferă informații despre cheltuielile cu deplasările), este fals şi lucrul acesta îl vom afla după ce şi un magistrat îşi va da cu părerea, să ne spună dacă, într-adevăr, sunt informații publice sau periclitează cumva siguranţa naţională să aflăm cât a cheltuit Preşedinţia şi în trecut, din 2010 şi până acum", a mai spus deputatul USR.

Potrivit execuţiei bugetare, prezentată de Digi 24, preşedintele Klaus Iohannis şi-a depăşit încă din luna august bugetul alocat deplasărilor externe. Avea 27 de milioane de lei şi a ajuns la 29 de milioane de lei. Acum, ar fi primit o suplimentare de 7 milioane şi jumătate.

"Ultima oară când a fost făcută o suplimentare, prin Hotărârea de Guvern 1059, şi s-au mai alocat încă 7,5 milioane de lei, justificarea a fost "îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale preşedintelui României". Practic, o lipsă totală de justificare, un lucru nemaîntâlnit pentru absolut nicio altă alocare, chiar şi prin Fondul ăsta de Rezervă, oricât de opac e el", a mai spus Năsui.

Klaus Iohannis: Legea nu poate fi încălcată

Întrebat, în această vară, de ce nu sunt prezentate costurile deplasărilor sale în străinătate, președintele Klaus Iohannis a spus că "există o legislaţie care spune exact ce se poate transmite şi legea nu poate fi încălcată”.

"Administraţia Prezidenţială este foarte corectă şi transparentă şi chiar preşedintele personal răspunde tuturor întrebărilor. Nu cred că există un temei serios pentru a ne bănui de altceva. În rest, fiind Administraţia Prezidenţială, există o legislaţie specială care spune colegelor şi colegilor exact ce se poate transmite şi ce nu se poate transmite. Chiar nu îmi imaginez că vreţi să încurajaţi pe cineva din Administraţia Prezidenţială să încalce legea. Ar fi chiar culmea”, a declarat Iohannis.

"Aşa este legea, ne place, nu ne place. Putem să discutăm, poate o modificăm”, a adăugat președintele, referitor la care ar fi secretul de stat în ceea ce priveşte preţul cazării şi al transportului în deplasările externe.

Macron, pe aproape

Și pe plan externe există exemple similiare, când vine vorba despre cheltuieli colosale din bani publici, în perioade deloc stabile. Bugetul preşedinţiei franceze "a derapat" și el în 2023, când sute de mii de oameni erau în stradă din cauza creșterii vârstei de pensionare.

Pentru anul în curs, bugetul "votat la nivelul de 114,4 milioane de euro" ar putea atinge "între 123 şi 127 de milioane", subliniază fostul deputat socialist René Dosiere. Dezvăluind o creştere situată "între 12% şi 15%" în raport cu anul precedent, "cele care au explodat sunt cheltuielile de deplasare" la 23 de milioane, în locul celor 16 milioane prevăzute, potrivit estimărilor oficiale furnizate în cadrul proiectului de cheltuieli pentru 2024, scrie AFP, citată de Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel