Clauza din contractul Petrom - OMV care prevede interesul consumatorilor, precum şi interesul naţional al României - ignorată de autorităţi

petrom
petrom

Fostul premier al României, Adrian Năstase, a dezvăluit, marţi, pe blogul personal că în contractul de vânzare a companiei Petrom grupului austriac OMV, semnat în perioada în care el conducea Guvernul,  este stipulată o clauză care prevede că „în situaţii de criză, membrii CA vor lua în considerare şi interesele consumatorilor, precum şi interesul naţional al României, încercând să realizeze un echilibru între acestea şi interesele acţionarilor“. Adrian Năstase îl constrazice astfel pe Emil Boc, care declara, marţi, că Executivul nu poate interveni în stabilirea preţului carburanţilor de către compania Petrom-OMV.

„După mai bine de şase ani de complicitate la guvernare, în regimul Băsescu, şi doi ani în fruntea guvernului, Boc are tupeul să acuze şi să-i responsabilizeze pe alţii pentru ceea ce se întâmplă pe piaţa carburanţilor. Având reprezentanţi ai statului în consiliul de supraveghere al Petrom, Boc poate să facă mai mult decât să se lamenteze şi să mintă cu dezinvoltură“, a spus Adrian Năstase. Astfel, potrivit fostului premier, ar trebui să fie verificat modul în care s-au achitat de datoria lor reprezentanţii instituţiilor statului român, membri în CA al Petrom-OMV, pentru a activa clauza stipulată în contractul de privatizare. „Prin urmare, Boc minte cu neruşinare atunci când afirmă că s-au încheiat contracte în defavoarea statului“, a spus liderul social-democrat.

Potrivit preşedintelui Consiliului Naţional al PSD, noul guvern care va veni după Executivul actual va trebui să pună în practică recomandările comisiei senatoriale - să verifice respectarea de către Petrom-OMV a programului asumat de investiţii, de dezvoltare şi modernizare a producţiei, să solicite consiliului de administraţie al Petrom-OMV o informare cu privire la furnizori, contractori şi subcontractori, precum şi a modului de derulare a licitaţiilor de atribuire a contractelor către aceştia, să verifice cuantumul redevenţei în raport cu cel din alte state europene. "Guvernul, de comun acord cu OMV, ar trebui să renegocieze nivelul redevenţei", a adăugat liderul social-democrat.

Premierul Emil Boc a declarat joi că majorarea preţului la carburanţi reprezintă un efect prost al faptului că rezervele de petrol ale ţării au fost cedate anterior printr-un contract defavorabil, singurul lucru aflat acum la îndemâna Guvernului fiind doar să continue controlul prin ANAF şi Consiliul Concurenţei. Întrebat, marţi, de jurnalişti cum comenteaz faptul că Petrom a majorat preţurile la carburanţi, şeful Guvernului a răspuns: „Prost“.  „Cum să comentez ? Prost, pentru că asta înseamnă să nu ai sub control rezervele petroliere ale ţării şi să închei contract cu Petrom aşa cum a încheiat altcineva în 2004, nu vreau acuma să fac atacuri politice. Asta înseamnă să cedezi rezervele petroliere ale ţării, asta înseamnă să stabileşti printr-un contract până în 2014 că nu poţi să intervii pe redevenţe, asta înseamnă să faci contracte în defavoarea statului, ca acum, să utilizezi doar mijloace colaterale de control prin ANAF sau Consiliul Concurenţei pentru a verifica dacă aceste lucruri au o susţinere reală sau nu. Evident că voi continua analizele împreună cu Consiliul Concurenţei şi ANAF“, a spus Boc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel