Clejanii au sărbătorit 17 ani de căsnicie la “Te vreau lângă mine”. Vezi cum arăta Viorica mireasă

Alegeri prezidentiale 2024

Cuplul Viorica și Ioniță de la Clejani au sărbătorit vineri, 26 octombrie, 17 ani de căsnicie chiar în platoul emisiunii “Te vreau lângă mine” de la Kanal D, unde cei doi soți și-au reamintit întâmplări de la cununia religioasă și au dezvăluit ce îi ține împreună.

Invitatul special al emisiunii a fost Marcel Pavel, care a reușit să o impresioneze până la lacrimi pe Viorica de la Clejani.

“Am vrut să o surprind pe Viorica și am reușit, pentru că, luată cu treburile, a uitat că de Sfântul Dumitru, în urmă cu 17 ani, ne-am cununat religios. M-am gândit că ar impresiona-o puternic muzica lui Marcel Pavel și l-am invitat în emisiune; efectul a fost puternic. Prin tot ceea ce am făcut de-a lungul timpului și fac în prezent pentru ea îi arăt cât de mult o iubesc”, a spus Ioniță Clejani.

Nici Viorica nu a dorit să rămână datoare cu explicațiile în zi de sărbătoare pentru familia Clejanilor și a arătat că în comun au dragostea și copiii lor, ei fiind, de altfel, două firi foarte opuse. “Am trecut în acești 17 ani prin tot felul de situații, bune sau rele, ca în orice cuplu. Avem în comun dragostea pentru muzică și copiii, cea mai mare realizare a noastră. Altfel, suntem destul de diferiți. Ioniță e o persoană mai sobră, nu-i place să vorbească prea mult. Și-a găsit în mine opusul lui, sunt veselă și văd viața numai în roz. Când soțul meu are probleme, eu îl fac să zămbească”, a declarat Viorica de la Clejani.

Firi artistice și vulcanice, cei doi soți spun că au fost conștienți tot timpul că într-o căsnicie dragostea trebuie să vină la pachet cu toleranță pentru că viața de cuplu să dureze.

“Dincolo de dragoste, între doi oameni care se iubesc trebuie să existe înțelepciune și toleranță. Dacă sunt două pietre tari în casă, ies scântei. De aceea când unul dintre noi e nervos, celălalt trebuie să tacă, să fie mai înțelegător. La un moment dat, când apar copiii, îți dai seama că fără toleranță nu ai cum să mergi prea departe în viața de familie”, a adăugat Ioniță de la Clejani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel