Zece clienţi ai unei filiale bancare din Focşani au fost despăgubiţi de instanţe pentru clauzele abuzive din contractele de credit în urma verificărilor dispuse la sfârşitul anului trecut.
Comisarul şef de la Protecţia Consumatorilor Vrancea, Mirela Bîznă, a declarat joi că este vorba despre creditele contractate în franci elveţieni, iar valoarea despăgubirilor a fost cuprinsă între 150 şi 5.100 de franci elveţieni.
„În urma acţiunilor întreprinse şi a sesizării instanţelor de judecată, în majoritatea cazurilor instanţa a dat dreptate comisarilor, dispunând înlocuirea clauzelor abuzive şi, în unele cazuri, restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze. Valoarea totală a despăgubirilor se ridică la aproape 29.497 de franci elveţieni, adică 103.247 de lei“, a afirmat Bîznă.
Aceasta a precizat că, în ultimul trimestru din anul trecut, au fost finalizate acţiuni în instanţă împotriva băncilor prin care au fost încasate trei amenzi în valoarea totală de 180.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu