O vedere de neegalat a Oceanului Indian și o exploatare într-un stil ambițios a terenului de coastă stâncos australian este răspunsul pe care cei de la firma de arhitectură Modscape Concept l-au oferit odată cu prezentarea unui nou model de casă de vacanță, Cliff House (Casa de pe stâncă).
Casa de vacanță proiectată de cei de la Modscape, "agățată de stânci", este amenajată pe cinci etaje, iar accesul în locuință este posibil numai prin garajul aflat la ultimul etaj, grație unui lift care ajunge la fiecare nivel al locuinței, scrie telegraph.co.uk.
Rezultatul proiectanților este uimitor, casa modulară oferind impresia că este mai degrabă o extensie naturală a stâncii, nu că se sprijină pe ea. Amplasarea extraordinară a casei oferă locuitorilor o „conexiune deosebită cu oceanul", afirmă proiectanții.
Pentru conceperea acestui model ambițios de casă, arhitecții s-au inspirat din modul în care lipitoare se agață de coca unei nave, modulele casei, prefabricate, fiind ordonate vertical, fiecare nivel fiind ținut deasupra celuilalt cu ajutorul unor piloni de oțel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu