Climatologul Roxana Bojariu a spus care vor fi consecințele încălzirii cu aproape 3 grade a climei.
Clima este pe cale să se încălzească cu aproape 3 grade Celsius în lipsa unor măsuri agresive, avertizează ONU. Potrivit raportului anual "Emissions Gap", care evaluează promisiunile statelor în vederea combaterii schimbărilor climatice raportate la nevoile reale, a ajuns la omenirea se va confrunta cu o încălzire cuprinsă între 2,5 grade Celsius şi 2,9 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, dacă guvernele nu îşi intensifică acţiunile climatice.
La o încălzire de 3 grade Celsius, oamenii de ştiinţă preconizează că omenirea ar putea depăşi mai multe puncte catastrofice fără întoarcere, de la topirea galopantă a calotelor glaciare la uscarea pădurii tropicale amazoniene.
Climatologul Roxana Bojariu a comentat acest raport îngrijorător al ONU într-o intervenție la Antena 3 CNN, explicând care vor fi consecințele încălzirii climei cu 3 grade Celsius.
"De fapt, fiecare zecime de grad care crește în temperatura medie globală aduce o mai mare severitate în cazul fenomenelor extreme pentru că încălzire globală nu înseamnă doar încălzire uniformă în spațiu și timp, încălzire graduală medie, înseamnă și modificarea manifestărilor multora dintre fenomenele extreme și vorbim aici de valuri de căldură din ce în ce mai frecvente, cu durată mai mare, care se declanșează mai devreme în anotimp. Anul acesta în Europa primul val de căldură în Spania și Portugalia a fost chiar în aprilie. În plus, ați văzut că s-au prelungit zilele cu valuri de căldură în septembrie și a fost și o lună octombrie foarte caldă.
Pe de altă parte, avem precipitații din ce în ce mai intense, adică cantități mai mari cad localizat în timp scurt, tocmai pentru că o atmosferă mai caldă conține o cantitate sporită de vapori de apă care se evaporă de la suprafețe mult mai calde ale mărilor și oceanelor. Și ele se încălzesc, și din această cauză evaporația este mult intensificată, și atunci toate sistemele de vreme, altfel obișnuite, sunt alimentate cu o cantitate sporită de căldură, de vapori de apă, și manifestările sunt mai severe.
Deci totul devine din ce în ce mai sever cu cât creștem temperatura. Să știți că și o creștere de 1,5 grade a temperaturii medii globale la sfârșitul secolului față de nivelul preindustrial din a doua jumătate a secolului al II-lea, nu e fără urmări. De fapt, noi simțim și acum, la 1,2 grade Celsius peste nivelul preindustrial aceste multe fenomene extreme legate de încălzirea globală. Deci problema aceasta este, va trebui să domolim această cursă infernală, s-a accelerat încălzirea globală și asta se poate face prin reducerea emisiilor, cu efortul tuturor, un efort global", a spus Roxana Bojariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu