Clinica unde a fost tratat Petrică Mîțu Stoian a fost amendată. Ce arată rezultatele anchetei DSP și ce nereguli au fost găsite.
Publicitate
Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin a făcut, miercuri, public un raport cu situația de la Clinica Nera, unde Petrică Mîțu Stoian s-a tratat înainte să moară. Inspectorii au amendat clinica cu 80.000 de lei, cu obligația de a remedia problemele găsite.
Unitatea medicală în care regretatul artist de muzică populară s-a tratat înainte de a ajunge la Spitalul din Reșița a trezit mai multe suspiciuni. Astfel, DSP s-a autoseziat în cazul clinicii Nera din Caraș-Severin pe 6 noiembrie și s-a format o comisie din care au făcut parte medici specialiști ai Direcției și inspectori sanitari.
Comisia de control a analizat mai multe aspecte care au legătură cu Petrică Mîțu-Stoian, de la alimentele pe care le-a consumat până la verificarea condițiilor în care a fost tratat.
„Deși Clinica Nera funcționează cu un medic specialist în specialitatea psihiatrie care deține atestat de studii complementare în medicina hiperbară eliberat de Ministerul Sănătății, cinci asistenți medicali, un medic primar de medicină de familie și un medic cu specialitatea ORL, la ora și data controlului (10.11.2021, ora 15.55), medicii nu erau prezenți în unitate, deși aceștia trebuia să se afle acolo, conform orarului afișat.
La nivelul Clinicii Nera, acordul și consultul medicului pentru tratament hiperbaric sunt realizate online, iar supravegherea pe perioada terapiei se face de către medici cu care unitatea a încheiat contracte de prestări servicii. Ședința durează 70 de minute, incluzând compresia și decompresia.”, se arată în comunicatul transmis de DSP Caraș-Severin, citează b1.ro.
În ceea ce priveşte interacţiunea cântăreţului cu specialiştii aceste clinici, controalele arată mai multe deficienţe.
Potrivit comisiei, "în data de 5 noiembrie 2021, pacientul Petru Mîţu a fost admis pentru tratament de recuperare post Covid-19 şi e cazat într-una din clădirile învecinate, aparţinând SC Nera Clean Services SRL, reprezentând o facilitate de cazare. Evaluarea şi admiterea la tratament au fost efectuate de medicul Matei Mircea Bogdan, medic specialist psihiatru, cu atestat în medicină hiperbară. Comisia de control nu a putut identifica datele la care au avut loc interacţiunile dintre pacientul Petru Mîţu şi dr. Matei Mircea Bogdan, premergătoare admiterii la tratament. De asemenea, nu s-a putut identifica dacă şi ce documente medicale au fost solicitate, în afara unui buletin tomografic realizat în 22.10.2021 la cererea pacientului, care evidenţiază modificări ale celor două arii pulmonare. Pacientul este luat în evidenţă prin intermediul unei «Foi de Observaţie Clinică Generală (FOCG) care este un document-tip pentru unităţile sanitare cu paturi, în timp ce Clinica Nera este autorizată ca şi cabinet medical în ambulator. Mai mult, în fişă se menţionează şi "data internării", ca şi cum ar fi vorba de o internare în spital iar antetul foii a rămas necompletat. Mai mult, foaia de observaţie era insuficient completată, fără niciun fel de investigaţii de laborator, mai ales fără o investigaţie aferentă tratamentului cu anticoagulante pe care îl urma pacientul. Sintetizând, potrivit organelor de control, SC Clinica Nera SRL şi Nera Clean Services SRL funcţionează ca şi cum împreună formează o unitate sanitară cu paturi în care pacienţii sunt internaţi iar Centrul de medicină hiperbară nu deţine nici structura şi nici personalul necesar. Supravegherea pacienţilor încetează, astfel, după şedinţele de terapie hiperbară, eventualele complicaţii sau urgenţe fiind lăsate pe seama Serviciului Judeţean de Ambulanţă/SMURD"
Comisia de control a mai stabilit că la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, unde Mîţu a fost dus ulterior, "atitudinea terapeutică şi tratamentul administrat sunt în acord cu procedurile uzuale”, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa "atitudinea terapeutică a personalului medical a fost adecvată”, însă pacientul nu a mai putut fi salvat.
„De acolo, pacientul Petru Mîțu este trimis la Spitalul Județean de Urgență din Reșița, unde ajunge la ora 5.50 cu diagnosticul "alveolită hemoragică". I se stabilește, apoi, la Reșița, diagnosticul "edem pulmonar acut mixt/supradozaj dicumatinic/hemoptizie/status post-COVID-19"”.
Cu toate că, potrivit comisiei de control, atitudinea terapeutică a personalului medical de la SJUR a fost adecvată, funcțiile vitale se prăbușesc și se constată decesul pacientului, la ora 20”, mai precizează DSP în urma verificărilor.
Ulterior, inspectorii sanitari au regăsit sintagma „spitalizare” în documentele instituției, „ceea ce, evident, contravine cu limitele autorizației sanitare deținute”.
"În curtea imobilului existau două autoturisme de tip ambulanţă inscripţionate cu sigla Fundaţiei Sfânta Irina dar, potrivit notelor de relaţii ale medicilor din clinică, aceştia nu practică acolo medicina de urgenţă. Unitatea de cazare are 45 de camere, cu 60 de locuri, în trei corpuri de clădire. Grupurile sanitare, lenjeria şi cazarmamentul erau corespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar, spălate şi dezinfectate cu o firmă de specialitate. Personalul de la blocul alimentar nu a putut prezenta fişe de aptitudine sau dovada absolvirii cursurilor de igienă şi nici nu a respectat păstrarea probelor de alimente din mâncarea servită, pentru 48 de ore, conform legislaţiei în vigoare. În plus, aşa cum s-a văzut deja, Clinica Nera nu respectă obiectul de activitate înscris în autorizaţia sanitară de funcţionare”, a concluzionat DSP Caraş-Severin.
În curtea imobilului existau două autoturisme de tip ambulanță inscripționate cu sigla Fundației Sfânta Irina dar, potrivit notelor de relații ale medicilor din clinică, însă aceștia nu practică acolo medicina de urgență. Inspectorii de la DSP au descoperit că personalul de la blocul alimentar nu a putut prezenta „fișe de aptitudine sau dovada absolvirii cursurilor de igienă și nici nu a respectat păstrarea probelor de alimente din mâncarea servită, pentru 48 de ore”.
În urma verificărilor DSP a dat amenzi în valoare de 80.000 de lei:
- 30.000 de lei pentru nerespectarea de către personalul unității a protocoalelor și procedurilor medicale,
- 40.000 de lei pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare
- 10.000 de lei pentru nepăstrarea probelor de alimente, conform legislației în vigoare.
Deocamdată, nu se vor mai face internări în următoarele 14 zile, pentru a se aştepta rezultatele tuturor verificărilor de la DSP, audierile medicilor care ar fi implicaţi, transmite România TV.
Experţii medicali au stat mai multe ore la clinica unde s-a tratat Petrică Mîţu Stoian. Aceştia au verificat din nou circuitele şi dacă în cazul artistului s-au verificat toate protocoalele. Au audiat din nou cadrele medicale despre ce s-a întâmplat în clinică din momentul în care Petrică Mîţu Stoian a ajuns acolo şi până în momentul în care i s-a făcut rău.
Inspectorii care au efectuat controlul la clinică sunt pe cale să întocmească raportul. Odată ce documentul va fi făcut public, autorităţile vor anunţa şi valoarea sancţiunilor aplicate.
De asemenea, verificările vor fi extinse și al cele două unități medicale unde artistul a ajuns după ce i s-a făcut rău, conform Infocs.
Clinica Nera se închide după moartea lui Petrică Mîţu Stoian. Conducerea clinicii a precizat că activitatea unităţii va fi sistată pentru o perioadă de două săptămâni, pe fondul anchetei desfăşurate ca urmare a morţii artistului.
”În urma nefericitului eveniment al decesului maestrului Petrică Mîțu-Stoian, dorim să precizăm următoarele:
Apreciem că cea mai mare parte a mass-media a prezentat cazul în mod obiectiv. Din păcate unele publicații au comunicat informații eronate. În acest sens, ne vedem nevoiți să aducem câteva clarificări:
Domnul Petre Mîțu-Stoian a sosit la Clinica Nera vineri 05.11.2021 în jurul amiezii în vederea recuperării post COVID, în stare generală bună de sănătate. A fost consultat în cursul după-amiezii. În cadrul consultației preliminare s-au constatat valori în limite normale ale parametrilor fiziologici pentru a urma o terapie cu oxigen hiperbaric. A urmat procedura de testare la presiune și oxigen, și s-a stabilit o cură de 15 ședințe de terapie cu începere de a doua zi. Seara a mers la masă, s-a plimbat puțin prin complex și apoi a mers să se odihnească în camera unde era cazat; starea dumnealui a fost bună pe toată perioada aceasta.
Spre dimineață medicul a fost chemat pentru hemoptizie; domnul Petre Mîțu-Stoian a fost transportat cu salvarea la CG sp Oravița; acolo a primit tratament cu O2 și substanțe perfuzabile specifice care au oprit tusea și hemoptizia; pacientul s-a simțit bine în tot acest timp, a dorit să se întoarcă la clinica, dar din prudență a acceptat să rămână pentru investigații suplimentare. Ulterior a fost trimis la Reșița pentru evaluare imagistică.
Clinica a constatat mai târziu că starea domniei sale a continuat să fie una stabilă la SP Reșița și că abia după ora 13 starea lui s-a agravat.
Dezmințiri:
Clinica Nera nu administrează medicația cronică a pacienților, acest lucru este în responsabilitatea pacienților și a aparținătorilor. Tratamentul cu oxigen hiperbar, mai ales în dozele mici de testare a toleranței, nu poate crește valoarea INR (anticoagularea sângelui).
Eventualele barotraume ce pot fi posibil atribuite expunerii mediului hiperbar apar obligatoriu în timpul sau imediat după încheierea ședinței;
La valori INR 6-7, constatate la Sp Reșița, hemoptizia poate apare și spontan sau după un episod de tuse severă și reprezintă o complicație directă a tratamentului necontrolat cu anticoagulante, tratament administrat înainte de sosirea la Clinică.
În clinica Nera au fost tratate mai bine de 600 de persoane cu un total de peste 4000 de terapii hiperbare efectuate de la începutul activității.
Clinica Nera beneficiază de cel mai avansat sistem de tratament prin oxigenoterapie hiperbară și de personal profesionist calificat. Clinica are o reputație bună în rândul pacienților ce au beneficiat de acest tratament.
Atât pacienților cât și vizitatorilor noștri le dorim sănătate și putere", este comunicatul clinicii unde Petrică Mîțu-Stoian a fost tratat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu