Clipul care distruge cariera lui Tamaș. El și Florin Costea au făcut scandal într-un club. Ce decizie a luat CFR Cluj

tamas7
tamas7

Gabi Tamaș și Florin Costea au făcut scandal într-un club din Cluj, vestea ajungând repede la șefii echipei CFR Cluj.

Gazeta de Cluj a intrat în posesia unor imagini dintr-un club de manele, de duminică seara, în care Tamaş şi Florin Costea au făcut scandal. Martorii susţin că atacantul şi-a arătat chiloţii chelneriţelor, iar Tamaş a dat cu picioarele în mese. Amândoi au sfârşit prin a fi scoşi de către bodyguarzi din local. Vestea că Tamaş şi Costea au făcut-o lată duminică seara a ajuns rapid la urechile şefilor de la CFR, iar reacţia nu a întârziat să apară.

După ce a vizionat imaginile, conducerea CFR Cluj a decis să-l dea afară pe Gabriel Tamaș. Fundașul s-a transferat în urmă cu o săptămână la Cluj și nu a apucat să joace vreun meci.

"Clubul CFR 1907 Cluj şi jucătorul Gabriel Tamaş au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amabilă a relaţiilor contractuale", se precizează pe site-ul oficial al "feroviarilor.

În luna iunie, Gabi Tamaș a fost protagonistul unei alte întâmplări neplăcute. Fotbalistul a făcut un scandal monstru în fața blocului în care locuiește. A spart ușa de la intrare și a adormit în scară. Apoi a ajuns în cătușe la poliție pentru că nu a vrut să se legitimeze și a început să înjure pe toți din jurul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel