Pe internet a fost publicat un clip incredibil care taie răsuflarea oricărei persoane care se uită la el.
Este vorba despre săritura lui Felix Baumgartners, cel care a stabilit recordul mondial la săritura cu parașuta. În clipul de mai jos putem urmări filmarea făcută cu camera de pe casca lui Felix.
La data de 14 octombrie 2012, în cadrul proiectului Red Bull Stratos, inițiat în 2007 și sponsorizat de firma Red Bull, decolând de pe aeroportul bazei aeriene Walker din Roswell, statul New Mexico din SUA, a urcat cu un balon umplut cu heliu până în stratosferă, îmbarcat într-o nacelă etanșă, din care a sărit de la altitudinea de 39,045 km. În prima parte a coborârii în cădere liberă a depășit viteza sunetului, atingând 1342,8 km/h, cea mai mare viteză cu care s-a deplasat până la acea dată un om care nu se afla într-un vehicul.
VEZI ȘI: Andre Jacques Garnerin și-a aruncat câinele cu parașuta la 1785
După o cădere liberă de 4 minute și 19 secunde, Bumgartner a depășit cu 265 km/h viteza sunetului, cei 1342,8 km/h reprezentând o viteză de 1,25 Mach. De reținut că viteza sunetului variază cu temperatura. Dacă la 20 °C viteza sunetului se situează la 1285 km/h, la temperaturile scăzute și aerul rarefiat de la altitudini cuprinse între 20 și 30 km viteza sunetului este de circa 1078 km/h.
În cadrul pregătirilor pentru acest record, pe care Felix Baumgartner le-a început din 2009, în martie 2012 acesta a executat o săritură de încercare de la altitudinea de 21.800 m și a atins o viteză maximă de 587 km/h, iar în august a sărit de la altitudinea de 29.456 de metri și a atins viteza maximă de 864 km/h, înainte de a-și deschide parașuta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu