Clipul de 90 de secunde care arată cine e de vină pentru ”invazia” urșilor. Lecția primită de la tata când aveam 5 ani

În urmă cu doar câteva ore, pe Transfăgărășan, la marginea drumului, au fost surprinși doi bărbați care au ademenit un urs cu o bucată de pâine iar în clipa în care au vrut să se filmeze cu animalul, unul dintre ei a fost atacat din senin. A fost la un pas să ajungă azi în presă cea de-a doua victimă, după Maria.

Iată, mai jos, câteva minute de inconștiență (sau nebunie?) surprinse cu telefonul mobil:

Și ne mai întrebăm apoi de ce ne ia ursul pe sus? Indiferent că-l cheamă Albert sau că e vorba de puiul tranchilizat în vara anului trecut, în iulie, după ce a străbătut străzile Ploieștiului zile la rând. Sau oricare alt urs de oriunde... Au fost atâția alții care au atacat numai anul trecut, fie la Porumbacu, fie la Dragoslavele, de Valea Prahovei nici nu mai zic. 

Pe cât de des vedem urșii la stradă, pe-atât de des vedem și fel și fel de curajoși care-i ademenesc cu sandvișuri, îi strigă, îi filmează, le face semn cu mâna, îi claxonează și-apoi... o iau la sănătoasa. De ce? Pentru că se trezesc cu namila pe urma lor. Dacă mai scapă... norocul lor.

Se zice că ursul începe să mănânce prima dată din abdomen, apoi se înfruptă din zona genitală. Moartea survine lent iar agonia în urma unei mușcături de urs poate dura și 6-8 ore. Ce s-ar fi întâmplat cu bărbatul în tricou alb dacă prietenul lui nu reacționa la secundă și nu claxona atunci când ursul s-a repezit înspre amândoi? 

E urs! E sălbatic! Și e înfometat! La ce te aștepți? Să-și bage capul sub mâna ta precum un cățeluș? Să-ți dea bărbia să i-o scarpini puțin? În urmă cu doar câteva zile un alt urs venea să se înfrupte direct din Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Ar fi rupt plasele și ar fi încercat să-și potolească foamea cu niscaiva căprioară și, la felul doi, o pasăre emu. Nu e clar? Foamea dictează. Dacă tu vii și-i întinzi punga de Doritos crezi că te refuză? Nu. Vine, ți le mănâncă și... te mănâncă. End of story.

"Băi, nene"

... ca să-i citez pe toți care și-au dat cu părerea azi și ieri. E urs! Nu e pitic de grădină de dat bine-n poze. Nici "pretenaș", nici un "ghemotoc de blană drăguț". E fiară de sute de kilograme, cu gheare de 6 cm și instincte de bestie. E imprevizibil. Dacă n-ar fi fost așa, dormea cu noi pe canapea și găseam în petshop-uri saci cu boabe pentru urși, cuști de pus în curte și pe balcon și pelerine de ploaie pentru puii mai friguroși.

Maria Diana a fost un caz nefericit. Nu se știu circumstanțele reale în care tânăra de 19 ani a fost omorâtă după atacul spontan din Bușteni. dar mă îndoiesc că fata ar fi ademenit sălbăticiunea cu înghețată sau cipsuri (ca alții!) sau ar fi vrut să facă un selfie ori vreun live pe TikTok cu Albert. Cine e Albert? Ursul. Da, numele ursului înfometat s-a știut cu mult timp înainte să se afle identitatea victimei. Abia după Albert a apărut pe burtiere și-n titluri de presă și numele fetei care a sfârșit în ghearele "comorii din Carpați". 

De ce nu m-a lăsat tata să pun un biscuite pe jos, la pădure

Nu hrăniți urșii! Erau cândva niște tăblițe, pe vremea lui Ceaușescu, pe traseele montane. Nu știu dacă mai sunt. Dar știu că l-am întrebat odată pe tata, când ne plimbam pe munte (eu, mare iubitoare de animale din primul an de viață): "De ce nu e voie să dăm de mâncare la urși? Nu-s tot animale? Poate le e foame și lor!" (puneam întreabarea asta pe când aveam vreo 5 ani, deci am o scuză bună. După 8 ani ar fi sunat a prostie!)

Aveam un biscuite, i-am zis tatei că nu mai pot mânca și că aș vrea să-l las acolo, pentru animalele pădurii - înainte să apuc să citesc ce scria pe semnul de tablă. Trebuie să specific că nu eram undeva prin inima pădurii, ci la stradă, pe o alee circulată. Tata mi-a zis - "Pentru că va crede că e pădurea plină de biscuiți și va veni apoi aici, lângă stradă, și mâine și poimâine crezând că-l vor mai aștepta și alți biscuiți ca și astăzi. În același loc." Tata cunoștea câțiva vânători. Și de la ei știa că ursul se întoarce mereu (dar mereu!) în același loc unde a găsit ceva de mâncare, unde a murit un animal sau unde a călcat picior de om cu merinde în rucsac. Atât de dezvoltat are mirosul. Doar să treci cu mâncare pe acolo și deja va începe să adulmece și să-ți ia urma!

Unii încă fac ce mi-a zis tata să nu fac. Și se mai și filmează ca să braveze în fața tovarășilor de bere. Tăblițele cred că-s la pământ de mult. La fel și IQ-ul unora. Nu urșii-s de vină. Lor doar le e foame și caută "biscuiți", și visează la o pădure plină cu biscuiți, ca-n copilăria mea. Iar când lor le e foame sau poftă, nouă ar trebui să ne fie frică. Atât. Restul vine de la sine. Oh, ce bună-i spaima uneori și câte vieți ar putea salva!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News