Clotilde Armand și Diana Șoșoacă, urlete pe aceeași temă: Sacii cu voturi

Inquam Photos / Raul Stef
Inquam Photos / Raul Stef

Clotilde Armand a oferit un moment stânjenitor, miercuri, în fața Biroului Electoral Sector 1.

Clotilde Armand a fost întrebată insistent, de jurnaliști, în fața instituției, dacă a depus plângere oficială la Parchetul General, așa cum a anunțat marți, cu privire la tentative de fraudă la mai multe secţii de votare.

Edilul a refuzat să răspundă. Într-un final, Armand a zis că a depus plângere pe e-mail, conform procedurilor.

”Plângerea a fost depusă pe e-mail, așa cum am spus.”, a zis Armand.

Însă, Parchetul General a infirmat că primarul Clotilde Armand a depus plângere.

Mai mult, Clotilde Armand s-a încurcat în explicații, despre motivele pentru care vrea renumărarea voturilor. Jurnaliștii prezenți au întrebat-o ce vrea să spună, privind acuzațiile de fraudă electorală la Sectorul 1, pe care le lansează în spațiul public.

”Am venit la Biroul Electoral de Sector pentru că am suspiciuni că au fost niște fraude în timpul scrutinului. Acum o zi, erau 110 procese verbale cu chei care nu se închid (…)

Numărul buletinelor votate plus numărul buletinelor care sunt nule nu este egal cu numărul oamenilor care au venit să voteze. Apoi avem buletine votate plus voturile nule plus buletinele anulate nu sunt egale cu numărul buletinelor care au fost primite”, a încercat să spună Clotilde Armand, care pe parcursul acestei declarații a citit și câteva fraze de pe telefonul mobil, încercând să clarifice.

Amintim faptul că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, a transmis marţi dimineaţa că a depus cerere de renumărare a voturilor şi a sesizat autorităţile cu privire la posibile tentative de fraudă de la mai multe secţii de votare.


„Vă reamintesc pentru toţi cei care aţi auzit declaraţii publice ale mai multor politicieni să nu mergeţi după fentă, fiindcă s-au numărat oficial până azi doar 40 de secţii din totalul de 166. Diferenţa de voturi pe numărătoare paralelă a partidelor este foarte, foarte mică şi de aceea s-au grăbit unii din PNL şi PSD să arunce public cu mesaje false că au câştigat", a scris Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook.

În același timp cu primarul Clotilde Armand, și Diana Șoșoacă făcea circ

Aflată lângă un camion cu saci, Diana Șoșoacă a început să țipe.

„Să vină Greblă, să vină Greblă. Hoților, hoților. Au furat toate voturile. Al cui este camionul ăsta. Niciun document nu au verificat. Unde e procesul verbal de predare primire al fiecărui sac? Unde sunt procesele verbale de predare-primire.“, scandează Șoșoacă. „Poate să plouă aici, stau să mă ude ciuciulete, nu contează. Nu există așa ceva, ați încălcat toată legislația“, a mai zis Șoșoacă în fața unui camion cu saci de vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel