Clotilde Armand o atacă pe Gorghiu. "Dă dovadă de duplicitate"

Clotilde Armand o acuză pe Alina Gorghiu de duplicitate şi spune că PNL este printre principalii responsabili pentru nerecuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie, în condiţiile în care şefii ANAF au fost numiţi fie de PNL, fie de fostul PDL.

"Alina Gorghiu, copreședinte al PNL, afirmă necesitatea recuperării prejudiciilor din dosarele de corupție. Doamna Gorghiu dă dovadă de duplicitate. Principalii responsabili pentru nerecuperarea prejudiciilor din dosarele de corupție sunt foștii șefi ai ANAF, care au fost numiți tocmai de partidele componente ale actualului PNL.

[citeste si]

Daniel Chiţoiu, Sorin Blejnar și Gelu Ştefan Diaconu au fost promovați de PNL sau PDL. Blejnar este condamnat la 5 ani de închisoare în primă instanță pentru evaziune fiscală și constituire de grup infracțional organizat. Diaconu este urmărit penal pentru abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului pentru că nu a acționat pentru recuperarea prejudiciilor din dosarul Voiculescu. Iar Chiţoiu nu este încă urmărit penal doar fiindcă Parlamentul, controlat de PNL și PSD, refuză deocamdată cererea DNA.

Oricât de bine ar suna așadar în teorie propunerile din programul politic al PNL, cetățenii știu că acestea nu pot fi puse în aplicare tot de politicieni compromişi și decredibilizaţi.

Soluția reală pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupție constă în activarea cât mai rapidă a nou-înființatei Agenții Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și depolitizarea ANAF. Partide ca PNL, PSD sau PMP nu trebuie lăsate să mai aibă niciun cuvânt de spus asupra recuperării prejudiciilor cauzate de condamnații proveniți exact din aceste partide", a spus Clotilde Armand.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel